În timp ce România se străduiește să convingă și să ajungă în Schengen și cu frontierele terestre, Uniunea Europeană se confruntă cu o creștere a numărului de sosiri legale și ilegale de migranți, ceea ce a determinat unele state membre să reintroducă temporar controale la frontieră în zona Schengen.
Austria, tara care ne-a blocat intrarea în Schengen cu frontierele terestre, a instituit verificări la graniță cu Cehia până in 16 aprilie, cu Slovenia și Ungaria până în luna mai, iar cu Slovacia până la 2 iunie în urma numărului mare de cereri de azil.
Franța a invocat amenințările teroriste în reintroducerea controalelor la frontierele sale cu țările din Schengen, care vor dura până la 30 aprilie.
Italia a introdus controale la granița cu Slovenia până în iunie iar Slovenia la rândul ei a instalat controale la frontierele cu Croația și Ungaria până în iunie.
Germania, de asemenea, are controale la frontierele sale cu Polonia, Republica Cehă și Elveția până la 15 iunie și cu Austria până în luna mai.
Danemarca, pe de altă parte, efectuează controale la tranzitul terestru și maritim dinspre Germania până în luna mai.
Țările nordice au introdus controale la frontieră
Norvegia, care nu este membră a UE, dar face parte din acordul Schengen, a restabilit controalele la frontieră dar și Suedia pentru a contracara atacuri de când arderea Coranului a atras amenințări din partea militanților islamiști.
Victor Negrescu: Când ar putea România să adere la Spațiul Schengen cu frontierele terestre
Întrebat ce șanse mai are România să intre în Spațiul Schengen cu granițele terestre, Victor Negrescu a spus:
"Există șanse ca noi să intrăm în Spațiul Schengen pe cale terestră. Acest lucru se poate discuta undeva în a doua parte a anului, după alegerile din Austria.
Aceste controale sunt normale, este o prerogativă a acestora de a impune controale în situații speciale. Avem și un nou regulament european care prevede aceste lucruri.
Vorbim de controale la frontiera terestră, nu la frontiera aeriană, unde, acum suntem și noi în Schengen.
Decizia UE limitează posibilitatea de exercitarea acestor controale, deci, vorbim e perioade limitate, mai mult, săptămâna aceasta, în Plenul Parlamentului European, urmează să adoptăm noul Pact European pentru migrație și azil care să reglementeze aceste probleme generate de refugiați sau migranți. Va fi mai ușor să fie trimiși acasă.
Întrebat când ar putea fi următoarea șansă pentru România pentru a intra în Spațiul Schengen cu frontierele terestre, europarlamentarul PSD a spus:
"Cred că în octombrie, după terminarea alegerilor din Austria. Trebuie să profităm de acel moment important", a spus europarlamentar PSD, Victor Negrescu, la Antena 3 CNN.