Antena 3 CNN Externe Stare de catastrofă, decretată în SUA. Uraganul Harvey lovește cu o forță uriașă

Stare de catastrofă, decretată în SUA. Uraganul Harvey lovește cu o forță uriașă

<1 minut de citit Publicat la 09:43 26 Aug 2017 Modificat la 09:43 26 Aug 2017

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat vineri starea de catastrofă naturală la cererea guvernatorului Texasului, care va fi lovit în următoarele ore de Harvey, un puternic uragan ce ameninţă cu inundaţii catastrofale o parte a zonei de coastă, transmite AFP. 

"La cererea guvernatorului Texasului, am semnat declaraţia de catastrofă naturală care eliberează întreaga putere de ajutor a guvernului" federal, a anunţat Donald Trump pe Twitter. 

Harvey s-a întărit continuu în traiectoria sa spre coasta de sud a Statelor Unite şi urmează să atingă ţărmul peste câteva ore cu violenţa unui uragan de categoria 4, pe o scară de 5, cu vânturi de 215 kilometri pe oră. 

Autorităţile se tem mai ales de precipitaţii şi inundaţii catastrofale. Harvey ar putea antrena precipitaţii putând atinge aproape 1,20 metri în unele zone şi provoca o creştere a nivelului mării de peste patru metri în anumite locuri, potrivit serviciilor meteorologice.

Sursă: Agerpres
Etichete: uragan SUA Texas
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole