Antena 3 CNN Actualitate Social Stare de alertă la Vâlcea, în urma unui incendiu. Grațiela Gavrilescu: Am suspiciuni în ceea ce privește aprinderea acestui depozit

Stare de alertă la Vâlcea, în urma unui incendiu. Grațiela Gavrilescu: Am suspiciuni în ceea ce privește aprinderea acestui depozit

1 minut de citit Publicat la 16:27 28 Aug 2017 Modificat la 16:27 28 Aug 2017

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a vorbit în exclusivitate, la Antena 3, despre starea de alertă care s-a declanșat în Vâlcea, în urma unui incendiu. 

De aproape o săptămână, o fostă groapă de gunoi arde, la Măldăreşti, şi există suspiciunea că, în timp, acolo au fost depozitate şi materiale periculoase. 

„Depozitul este neconform, avea termen de sistare a activității. Am suspiciuni în ceea ce privește aprinderea acestui depozit. Dacă se va constata că s-au depozitat deșeuri radioactive în incinta acestui depozit de deșeui municipale, atunci administratorul depozitului este pasibil de pedeapsă, conform codului penal. Eu mi-am propus să mă deplasez la Măldărești pentru că am impresia că acolo au fost cam multe autoaprinderi”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Citește și: Stare de alertă la Vâlcea, după un incendiu: Se cere intervenția SRI. Mii de oameni, în pericol

Mai mult, senatorul PNL Vâlcea, Romulus Bulacu, spune că oamenii sunt îngrijorați în ceea ce privește starea lor de sănătate, mai ales din cauza sispiciunilor că în depozit se aflau substanțe radioactive.

„Acolo, lucrurile sunt grave. De șapte-opt zile, oamenii plâng, sunt oameni cu probleme, nu s-au luat probe de aer sau de apă, nu e nicio instituție să intervină, să vadă dacă este vreo poluare prin zonă. Stingerea nu se mai face cu apă, trebuie să se acopere cu ceva”, a precizat Romulus Bulacu, senator PNL Vâlcea.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole