Guvernul Statelor Unite a intrat în blocaj administrativ pentru a doua oară în mai puţin de o lună, după ce senatorul republican Rand Paul a cerut o dezbatere asupra unui amendament, blocând votul privind finanţarea Executivului.
Congresmenii au avut termen până joi la miezul nopţii (7.00, ora României) să adopte acordul la care au ajuns în timpul săptămânii liderii republicani şi democraţi.
Însă obstrucţia sentorului republican Rand Paul, ostil unei creşteri a deficitelor publice, a întârziat lucrările Senatului, care şi-a amânat şedinţa înainte de trecerea termenului, informează news.ro.
Aceată dată-limită a fost stabilită prin măsura de finanţare temporară adoptată prin vot la 23 ianuarie, după cele trei zile ale precedentului "shutdown", care a condus la închiderea parţială a agenţiilor şi serviciilor federale şi a plasat în şomaj tehnic câteva sute de mii de angajaţi federali.