Antena 3 CNN Sport Tenis Stanislas Wawrinka câștigă US Open, după o finală dramatică cu Novak Djokovici

Stanislas Wawrinka câștigă US Open, după o finală dramatică cu Novak Djokovici

1 minut de citit Publicat la 09:24 12 Sep 2016 Modificat la 09:24 12 Sep 2016

Stanislas Wawrinka, numărul 3 mondial, a câştigat duminică noaptea US Open după o finală de 4 seturi împotriva liderului mondial, Novak Djokovici, 6-7, 6-4, 7-5, 6-3, meci ce a durat 3 ore şi 54 de minute, potrivit gsp.ro.

"Stanimal", unul dintre cei mai puternici jucători pe plan psihic din circuit, cu 11 finale câştigate din ultimele 11 jucate, ajunge astfel la trei coroane de mare şlem deţinute, după Australian Open în 2014 şi Roland Garros în 2015, şi îl egalează pe britanicul Andy Murray în acest clasament.

Finala ATP de la US Open s-a desfăşurat la un nivel extrem de ridicat. Djokovici a început mai bine, detaşandu-se rapid la 3-0 şi jucând foarte exact, doar 10 greşeli neforţate în prima manşă, de două ori mai puţine decât adversarul sau. Totuşi Wawrinka a avut puterea să revină, trimiţând setul în tie-break, pierdut la 1.

Setul secund i-a găsit pe cei doi competitori la nivel maxim, cu Wawrinka reuşind însă breakul decisiv în ultimul game, lucru care s-a repetat identic şi în manşa a 3-a.

În setul 4, Djokovici a acuzat o accidentare la piciorul drept, pentru care a şi cerut în două rânduri time-out medical, şi nu a mai putut face faţă elveţianului, care astfel câştigă a 2-a finală consecutivă cu Nole.

Mai mult, pe gsp.ro.

Etichete: US Open
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole