Antena 3 CNN Actualitate Inedit Stai pe telefon seara, înainte de culcare? Trebuie să știi asta

Stai pe telefon seara, înainte de culcare? Trebuie să știi asta

1 minut de citit Publicat la 10:37 11 Noi 2016 Modificat la 10:37 11 Noi 2016

Folosirea telefoanelor mobile în pat, înainte de culcare, contribuie la scăderea calităţii somnului, potrivit unui studiu realizat recent de specialişti de la Universitatea din California, informează Medical Daily. 

Cercetarea a măsurat timpul petrecut cu ochii la ecranul telefonului mobil de sute de participanţi, în decursul unei luni. De asemenea, a fost luată în considerare perioada petrecută în pat în stare de veghe, dar şi în timpul somnului. 

Specialiştii au descoperit că persoanele care dedică mai mult timp uitatului în telefoanele mobile, în special în timpul în care ar trebui să doarmă, se odihnesc de obicei mai puţine ore. În plus, acestora le ia mai mult timp să adoarmă, iar calitatea somnului este redusă. 

Acest lucru este semnificativ, susţin oamenii de ştiinţă, deoarece somnul insuficient reprezintă de multe ori un factor determinant pentru apariţia unor probleme de sănătate grave şi potenţial fatale, precum obezitatea, diabetul şi bolile de inimă, dar şi pentru depresia clinică, mai arată sursa citată. 

Cele circa 650 de persoane participante la cercetare au descărcat o aplicaţie care le contoriza timpul în care ecranul era aprins. Aceasta a înregistrat că ecranele au fost activate, în medie, 3,7 minute pe oră, de-a lungul celor 30 de zile cât a durat cercetarea. 

Lumina albăstruie a telefoanelor mobile ''afectează nivelurile de melatonină - un hormon care induce somnul - mai mult decât alte lungimi de undă'', explică Scientific American. 

Anterior, experţi şi grupuri de specialişti, precum National Sleep Foundation, au emis atenţionări cu privire la folosirea smartphone-urilor în pat, susţinând că ecranele acestora afectează în mod negativ igiena somnului (mediul înconjurător şi rutina pregătirii de culcare ce pot ajuta sau dăuna odihnei). 

Studiul a fost publicat miercuri în jurnalul ''PLoS ONE''.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Inedit
» Citește mai multe din Inedit
TOP articole