Antena 3 CNN Actualitate Stadiul lucrărilor la magistrala Drumul Taberei. Cum arată stația de metrou Academia Militară

Stadiul lucrărilor la magistrala Drumul Taberei. Cum arată stația de metrou Academia Militară

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 15:46 10 Dec 2018 Modificat la 15:46 10 Dec 2018

Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Eroilor ar putea fi deschisă abia în decembrie 2019, susține Asociația Pro Infrastructură după ce a fost în vizită pe șantierul metroului.

„După ce lupta contestațiilor se încheie, este nevoie de minim 9 luni pentru instalarea, integrarea și testarea echipamentelor și soft-ului de management al traficului”, sunt de părere reprezentanții ONG-ului.

„Am mers la Eroilor, Academia Militară și Râul Doamnei, punctele care sunt cele mai întârziate. Nu am ajuns și la Parc Drumul Taberei, cealaltă stație unde avansul este mai mic față de restul liniei, dar ne-am oprit și la Orizont, acolo unde lucrările sunt aproape de 100%”, scrie Asociația Pro Infrastructură care publică și un amplu fotoreportaj pe forumul PeUndeMerg.ro.

Construcţia metroului din Drumul Taberei a început în 2011 şi ar fi trebuit să fie gata încă din 2014.

Așa arată acum stația de metrou Academia Militară:

Stația Orizont:

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole