Antena 3 CNN Actualitate Social SRI, răspuns pentru Gabriela Firea pe tema calităţii apei: Nu a fost o situaţie de bioterorism

SRI, răspuns pentru Gabriela Firea pe tema calităţii apei: Nu a fost o situaţie de bioterorism

3 minute de citit Publicat la 22:37 07 Feb 2019 Modificat la 22:37 07 Feb 2019

Serviciul Român de Informaţii a transmis o notă de informare primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, cu privire la situaţia apei potabile de la robinet şi precizează că situaţia cu care s-au confruntat bucureştenii nu a reprezentat un caz de bioterorism.

Oficiali ai Serviciului au confirmat, pentru AGERPRES, că SRI a trimis o informare Gabrielei Firea, în urma solicitării acesteia. Pe lângă nota de informare, în care se precizează că nu a fost vorba despre bioterorism, SRI i-a transmis edilului şef că poate cere informaţii suplimentare pe tema respectivă, în cazul unor nelămuriri.

Pe 31 ianuarie, primarul general, Gabriela Firea, a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, ca şef al CSAT, şi SRI să clarifice ''situaţia controversată'' din Bucureşti privind calitatea apei de la robinet.

"Am procedat la a scrie o scrisoare către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, preşedintele CSAT, şi către domnul director general al SRI, cu rugămintea de a elucida, de a clarifica această situaţie controversată din Bucureşti, pentru că, în acest moment, avem două tipuri de analize şi două tipuri de declaraţii - analizele operatorului de apă şi canal care are contract cu Primăria Capitalei din 2000 până în 2025, sub sancţiune penală dacă dezinformează Primăria sau populaţia, şi rapoarte de la DSP, despre care operatorul Apa Nova spune că nu s-au prelevat probele din toate punctele, ci doar din câteva", a spus Firea, la acea dată, într-o şedinţă a CGMB.

La sfârşitul lunii ianuarie, mai mulţi bucureşteni au semnalat faptul că în apa de la robinete ar exista o cantitate mult prea mare de clor. Ulterior, Apa Nova a anunţat că a suplimentat numărul şi frecvenţa analizelor privind indicatorii de calitate a apei potabile în sectoarele 5 şi 6 ale Capitalei şi că rezultatele efectuate în ultimele ore reconfirmă şi atestă calitatea şi potabilitatea apei produse şi distribuite de către companie.

"Conform legislaţiei în vigoare, concentraţia clorului rezidual liber în apa potabilă din reţeaua de distribuţie trebuie să se încadreze între 0,1 - 0,5 mg/litru. Ceea ce înseamnă că în apa potabilă trebuie să se regăsească clor între aceste valori. Prezenţa clorului în apa potabilă este deci o necesitate şi o garanţie că apa este conformă din punct de vedere microbiologic. (...) Conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, clorul, care este prezent în apa potabilă, se poate încadra în limite între 0,2 mg/l şi până la 1 mg/l, utilizarea clorului fiind cea mai sigură şi frecventă metodă pentru tratarea apei (eliminarea de viruşi şi bacterii). Rezultatele monitorizării calităţii apei în Bucureşti în acest moment arată că acea concentraţie de clor rezidual în formă liberă nu a depăşit valoarea de 0,4 mg/l şi nu a fost nici mai mică de 0,1 mg/l", a informat Apa Nova.

Operatorul preciza că, în urma topirii bruşte a depunerilor de gheaţă şi zăpadă, a crescut concentraţia de amoniu din râul Argeş şi că a fost majorată doza de clor în procesul de tratare, fără a depăşi limita maximă admisă.

Pe 30 ianuarie, într-un comunicat de presă al MS se menţiona că specialiştii le recomandă locuitorilor Capitalei să nu folosească apa din reţeaua publică pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală.

"Până la obţinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialiştii recomandă locuitorilor Capitalei ca apa din reţeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală. Aceştia recomandă utilizarea apei îmbuteliate, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afişată înscrierea 'apa este bună de băut'", recomanda MS.

Ulterior, în şedinţa CGMB, directorul general adjunct al companiei Apa Nova, Mihai Savin, a dat asigurări că apa din Bucureşti este bună de folosit şi nu există niciun pericol pentru sănătate.

El a spus că rezultatele probelor prelevate de Apa Nova, începând din 29 ianuarie, nu indică depăşiri ale clorului peste limita admisă de lege.

Şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a reacţionat, menţionând că MS nu a obligat populaţia să nu folosească apa de la robinet, ci a făcut nişte recomandări, fiind responsabil de sănătatea publică. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole