Antena 3 CNN Actualitate Justiție SRI, dat în judecată de o primărie din Prahova

SRI, dat în judecată de o primărie din Prahova

<1 minut de citit Publicat la 16:47 30 Mai 2018 Modificat la 16:47 30 Mai 2018

Comuna Floreşti din judeţul Prahova, prin primarul localităţii, David Eugen, cercetat penal şi condamnat în primă instanţă, a dat în judecată Serviciul Român de Informaţii pe motiv că această instituţie nu a răspuns la obiect unei cereri făcute în baza Legii privind liberul acces la informaţii de interes public, cerere prin care angajații din primărie voiau să afle dacă SRI a întreprins ”acte şi acţiuni” care îi vizau.

În luna mai a acestui an, SRI a comunicat Primăriei că există o colaborare între această instituţie şi autorităţi publice, inclusiv cu Ministerul Public.

Dosarul a fost înregistrat pe 22 mai, iar primul termen a fost stabilit pentru 19 iunie.

Primarul comunei prahovene Floreşti, Eugen Eduard David, aflat la al patrulea mandat, a fost condamnat în 30 martie, cu câteva zile înainte ca adresa să fie trimisă către SRI, la un an şi trei luni de închisoare cu suspendare, primind şi interdicţia de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de trei ani. Sentinţa nu este definitivă şi a fost contestată, potrivit news.ro.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole