Antena 3 CNN Economic Sprijin de sute de mii de euro pentru români, din partea Ministerului Energiei. Cine poate obține acești bani

Sprijin de sute de mii de euro pentru români, din partea Ministerului Energiei. Cine poate obține acești bani

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 22:00 02 Feb 2024 Modificat la 22:00 02 Feb 2024

Ministerul Energiei lansează programul Electric Up 2, care constă în sprijin pentru IMM-uri și domeniul Horeca pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații pentru vehicule electrice.

Pentru pregătirea unui nou ciclu de finanțare al programului Electric Up, Ministerul Energiei a elaborat și pus în consultare publică proiectul de act normativ pentru modificarea Ordonanței de urgență nr.159/2020.

Citește și: Este oficial! Mai mulți români vor beneficia de vouchere sociale | Adrian Câciu a anunțat când intră banii pe carduri

Aceasta prevede finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi domeniului Horeca pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul energetic naţional, precum şi a staţiilor de reîncărcare de minimum 22kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2022.

Prin programul Electric Up 2 se acordă un ajutor de minimis beneficiarilor în sumă maximă de 150.000 euro/beneficiar, reprezentând maxim 75% din valoarea cheltuielilor eligibile, restul de 25% reprezentând confinanțare din surse proprii ale beneficiarului.

"Încă de la preluarea mandatului am vorbit despre energie verde, despre susținerea mediului privat, despre investiții care creează locuri de muncă și dezvoltare. Acest act normativ se înscrie în această misiune asumată. Mai mult, prin acest demers venim în sprijinul unor sectoare cu dinamică mare, întreprinderile mici și mijlocii și domeniul Horeca.

Scopul Programului de finanțare Electric Up este de susținere a mediului de afaceri prin finanțarea proiectelor de investiții în dezvoltarea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu scopul asigurării consumului propriu, dezvoltarea infrastructurii de transport pentru vehicule electrice și creșterea numărului de autovehicule electrice şi electrice hibrid plug-in înmatriculate, precum și dezvoltarea consumului de energie termică produsă din surse de energie regenerabilă”, a transmis Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici, iar eventuale sugestii pot fi trimise la adresa de email: electric.up@energie.gov.ro până la data de 12 februarie 2024, potrivit energie.gov.ro.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole