Antena 3 CNN Actualitate Locale Gabriela Firea anunță sprijin financiar considerabil pentru organizațiile care derulează proiecte dedicate familiilor

Gabriela Firea anunță sprijin financiar considerabil pentru organizațiile care derulează proiecte dedicate familiilor

Alexandra Axinia
<1 minut de citit Publicat la 10:19 03 Mai 2023 Modificat la 10:19 03 Mai 2023

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat un concurs național, în cadrul căruia organizațiile și asociațiile care derulează proiecte dedicate familiilor pot primi sprijin financiar de 50.000 de lei pe proiect.

Proiectul susținut de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse reprezintă o finanțare nerambursabilă, în valoare de maximum 50.000 de lei pentru 60 de proiecte dedicate sprijinirii familiilor din România. 

"Am propus acest program nou în pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiilor. Cifrele oficiale Eurostat arată că în România avem aproape 227.000 de familii numeroase, cu 3 sau mai mulți copii.  Aceste familii fac parte din toate categoriile sociale, deci și din grupuri vulnerabile sau minorități care au nevoie de sprijin. Anul trecut, de exemplu, au fost finanțate 27 de proiecte înscrise în Concursul Național de Proiecte de tineret și în Concursul Național de Proiecte studențești", a declarat Gabriela Firea. 

Citește și: Meditaţii oferite elevilor din 36 de judeţe de Caravana Educaţiei

Conform Mediafax, pachetul legislativ pentru creșterea natalității și susținerea familiei este într-un stadiu avansat și urmează să fie transmis pe circuitul de avizare ministerială.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole