Antena 3 CNN Economic Sprijin pentru cultivatorii de cartofi și struguri de masă, aprobat de Guvern. Cât este subvenția și până când trebuie depusă cererea

Sprijin pentru cultivatorii de cartofi și struguri de masă, aprobat de Guvern. Cât este subvenția și până când trebuie depusă cererea

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 15:48 16 Iun 2022 Modificat la 16:10 16 Iun 2022

"Am adoptat astăzi două Hotărâri de Guvern extrem de importante. Una dintre ele vizează sprijinul pe care îl acordăm cultivatorilor de struguri de masă. Este un program de în valoare de 15 milioane de lei", a anunțat Chesnoiu.

"Cererile de înscriere pot fi depuse până la data de 15 iulie, iar dovada comercializării strugurilor şi producţiei obţinute poate fi făcută până la data de 29 noiembrie. Încercăm în acest fel să susţinem cât de mult posibil cultivatorii. Este extrem de important să avem struguri româneşti o perioadă cât mai lungă de timp şi să ne asigurăm necesarul din producţia internă.

De asemenea, o altă Hotărâre de Guvern extrem de importantă a fost cea care vizează sprijinul cultivatorilor de cartofi. De asemenea, aici pot fi depuse cererile de finanţare până în data de 15 iulie. Comercializarea se va face până la data de 29 noiembrie inclusiv şi, evident, ne rămâne luna decembrie pentru a efectua toate plăţile în urma verificărilor efectuate.

Aici putem vorbi despre un program care va avea continuitate şi din anul 2023, pentru că am prins în Planul Naţional Strategic o măsură dedicată cultivatorilor de cartofi, cu o alocare de 50 de milioane de euro, astfel încât să se poată construi depozite pentru producţia obţinută în România şi în perioadele în care apare nevoia de cartof să putem să furnizăm din producţia internă", a afirmat Chesnoiu.

Subvenţie acordată pentru fiecare hectar cultivat de cartof de maximum 200 de euro

"În dezbaterile cu fermierii, pentru că toate proiectele pe care le elaborăm la Ministerul Agriculturii încercăm să le dezbatem şi să le punem la punct împreună cu fermierii, am convenit că aceasta este o sumă care acoperă o parte din cheltuielile pe care ei le au, ţinând cont de faptul că discutăm doar de cei care vor realiza o cantitate de minimum 15 tone pe hectar cu obligativitatea comercializării a minimum 6 tone din producţia obţinută până la data de 29 noiembrie.

Anvelopa financiară a fost calculată de aşa natură încât să ajute fermierii noştri. Evident, dacă programul va merge bine şi sunt absolut convins că va merge bine în bugetele pe anii viitor vom adapta şi alocările financiare în funcţie de nevoia de finanţare.

Este un plan pe de susţinere a cultivatorilor de cartofi pe o perioadă multianuală, astfel încât să aibă continuitate, să îşi producă efectele, să creştem suprafaţa cultivată şi, aşa cum v-am spus, din Planul Naţional Strategic viitor, să începem finanţarea investiţiilor în depozitare, o zonă în care în momentul de faţă suntem deficitari şi cred eu că este unul dintre punctele şi cauzele la care trebuie să umblăm pentru a schimba situaţia cu privire la cultivatorii de cartofi", a spus oficialul.

Criterii cumulative de eligibilitate pentru cultivatorii de cartofi

a) să dețină o suprafață cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha;
b) să obțină o producție de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puțin 6 tone/ha până la data de 29 noiembrie a anului de cerere;
c) să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu cartof de consum în anul 2022;
d) să facă dovada producției realizate prin documente justificative (bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare). 

Mai multe detalii despre schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de cartof de consum”, în anul 2022, pot fi consultate AICI.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole