Zeci de sporuri şi prime date ilegal în companiile de stat. Asta a descoperit Curtea de Conturi. Ultimul raport publicat arată grave erori în ceea ce priveşte modul în care instituţiile statului au dat drepturi salariale în valoare de peste 10 milioane de euro.
La Romgaz, din cele 11.2 milioane de lei date pentru prime şi sporuri, 9.15 milioane au fost cheltuiţi pentru salariile şefilor.
La APIA s-au efectuat plăți nejustificate, în valoare de 604.000 lei din fondurile alocate de la bugetul de stat pentru plata primei de stat, acordate producătorilor agricoli în cadrul ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, prin nesesizarea și necorectarea unor erori de înregistrare în cererile unice de plată, fiind declarate cantități de lapte mai mari decât cele reale, se arată în document.
În privința cheltuielilor de personal, Curtea de Conturi a constatat salarii acordate nelegal, în sumă de 874.000 lei, pentru care au fost calculate foloase nerealizate în sumă de 32.000 lei. De asemenea, au fost majorate nelegal și cheltuielile de personal, prin ocuparea unor posturi peste numărul aprobat prin OMADR și plata nelegală a cheltuielilor de personal aferente, fiind sesizate și acordarea unor sporuri precum: spor de conducere, tichete de masă, spor pentru condiții vătămătoare (10%) și de consemn la domiciliu (15%).