Antena 3 CNN Sport Sportiva din România care trebuie să se îngrașe 7 kg pentru a participa la o competiție. Ce va face până în decembrie

Sportiva din România care trebuie să se îngrașe 7 kg pentru a participa la o competiție. Ce va face până în decembrie

Violeta Moroianu
1 minut de citit Publicat la 13:25 13 Iul 2022 Modificat la 15:35 13 Iul 2022

Trebuie să urce în categorie de la 64 la 71 de kilograme pentru a putea fi eligibilă pentru Jocurile Olimpice.

Și-a propus să reușească acest lucru până în luna decembrie. Este prima dată când trebuie să se îngrașe pentru o competiție.

Are același antrenor din 2007 și recunoaște că acesta i-a fost și mama și tata. Petrece foarte puțin timp cu familia, dar consideră că performanța presupune și sacrificii.

Cele mai importante medalii le are cu ea la București. A lăsat o parte din ele, acasă, la Botoșani. Mama sa nu are curaj să o urmărească în momentul în care participă la competiții și ar fi preferat ca sportiva să practice alt sport.

După mai bine de un an de zile în care a stat pe bară, a participat luna trecută la Grand Prix-ul de la Luxemburg unde și-a atins obiectivul propus. Petrece 11 din 12 luni la Baza Noua de la Otopeni și muncește din greu pentru obiectivele propuse.

7 kilograme până în decembrie

”Nu sunt genul de persoană care se îngrașă foarte ușor, e prima dată când trebuie să mă îngraș. După dezamăgirea de la Tokyo, nu știu cum aș trece peste încă o dezamăgire.

Nu mă consider o sportivă foarte talentată, așa că trebuie să muncesc mult și să sacrific tot. Pentru o fată este imposibil să-ți faci o familie atâta timp cât încă mai vrei să faci sport de performanță.

Mi-am învinețit tibia înainte de un campionat mondial. Sunt o persoana drăguță. Nu sunt deloc agresivă, decât atunci când trebuie. Mama nu poate să ma urmărească nici măcar la televizor. Ascultă mai mult” ne-a declarat sportiva.

Anul acesta își dorește să urce pe podium la Mondiale, iar aurul la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 reprezintă telul suprem.

În anul 2021, Loredana Toma a fost declarată cea mai bună halterofila europeană. Este triplă campioană europeană în 2021 și deținătoarea recordului european la stilul smuls, în limitele categoriei 64 de kilograme.

A adunat până la vârsta de 27 de ani peste 20 de medalii, dintre care 12 de aur și 6 de argint la Campionatele Europene, 3 de aur și 2 de bronz la Campionatele Mondiale.

Etichete: Loredana Toma
Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole