Spitalul de Urgență din Moinești este primul din țară care pune la dispoziția pacienților post-COVID-19, care suferă de sechele pulmonare, tratamentul în cameră hiperbară, o terapie aprobată de Ministerul Sănătății și inclus în Ordinul pentru aprobarea Protocolului de medicină fizică şi reabilitare post-Covid publicat în Monitorul Oficial.
Tratamentul plămânilor în cameră hiperbară prezintă mai puține riscuri, scade reacţia inflamatorie şi nu modifică imunitatea așa cum fac alte terapii, precum corticoterapia şi tocilizimabul.
Terapia în cameră hiperbară pentru pacienții care se recuperează după infecția cu cornavirus, nu este decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, iar în acest context tratamentul este unul scump și suportat în totalitate de pacienți.
"Într-adevăr, costul se ridică la aproximativ 100 de euro pe ședință. Nouă CJAS ne decontează mult mai puțin din costurile necesare. Acum așteptăm normele de aplicare ale ordinului de Ministru și sperăm că se vor deconta banii necesari pentru a susține astfel de terapie. Este nevoie de 10 ședințe pentru o terapie completă, iar durata este de circa 1 oră pentru fiecare ședință", a menționat managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, Adrian Cotîrleț.
Sute de pacienți post-COVID-19 tratatați în camera hiperbară de la Spitalul din Moinești
Cu toate acestea, la Spitalul de Urgență din Moinești, sute de pacienți post-COVID-19 au avut parte de tratamentul de recuperare în cameră hieprbară.
"Pacientii se simt foarte bine, saturaţia s-a îmbunătăţit, durerile toracice nu mai există, noi avem camera hiperbară de câţiva ani şi a fost folosită la sute de pacienţi, pentru a rezolva diverse patologii, mai nou am introdus-o ca şi tratament post-Covid, şi funcţionează foarte bine", a declarat dr Oana Alina Zala, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Moineşti.