Antena 3 CNN Actualitate Spitalul Metropolitan ar urma să fie construit în Pipera. Liberalii se opun alegerii acestei zone

Spitalul Metropolitan ar urma să fie construit în Pipera. Liberalii se opun alegerii acestei zone

3 minute de citit Publicat la 16:41 19 Iul 2017 Modificat la 16:41 19 Iul 2017

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, miercuri, un proiect prin care solicită Guvernului transmiterea din domeniul public al statului şi administrarea Societăţii Române de Televiziune în domeniul public al Municipiului Bucureşti şi administrarea CGMB a imobilului situat în şoseaua Pipera nr. 63-65 în vederea realizării Spitalului Metropolitan. 

Proiectul a fost adoptat cu 43 de voturi pentru, 7 împotrivă şi o abţinere. Conform unui amendament adoptat de către consilieri, propunerea îşi va înceta valabilitatea în cazul în care în cel mult cinci ani nu vor fi iniţiate procedurile legale pentru începerea investiţiei. 

Consilierul general Cristian Olteanu a anunţat că PNL nu susţine acest proiect, dezaprobând terenul ales pentru construirea acestui spital. El a adăugat că PNL cere de mai mulţi ani realizarea unui spital regional, dar apreciază că există amplasamente mai potrivite, precum: platforma Fundeni; un teren al MApN din cartierul Militari; un teren situat în apropiere de strada Brăţării (Sector 3), baza RATB din zona Piaţa Victoriei. 

Liberalul Cătălin Deaconescu a apreciat, la rândul său, că spitalul va fi accesibil pentru cetăţenii din Ilfov, dar că o parte dintre bucureşteni vor ajunge mai greu în zona respectivă. 

Primarul general, Gabriela Firea, a subliniat că spitalul va fi destinat atât bucureştenilor, cât şi cetăţenilor care locuiesc în localităţile din Ilfov. Ea a precizat că nu s-a dorit construirea spitalului într-un centru urban în plină dezvoltare, unde există deja foarte multe obiective. Pe de altă parte, a apreciat ea, terenul din şoseaua Pipera beneficiază de accesibilitate faţă de aeroporturi şi infrastructura de transport în comun. Primarul general a mai precizat că alegerea unui teren deţinut de persoane private ar fi presupus demararea unor negocieri cronofage şi ar fi generat cheltuieli mult mai mari. Ea a declarat totodată că terenul din şoseaua Pipera a fost acordat la un moment dat de către Guvern Televiziunii Române în vederea construirii unor studiouri, obiectiv care nu s-a mai îndeplinit. 

Primarul a menţionat că amplasamentul viitorului spital a fost stabilit în urma unei analize, fiind consultaţi reprezentanţi ai Direcţiei Patrimoniu şi ai Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, medici şi specialişti. 

"Municipiul Bucureşti are ca obiectiv de investiţie execuţia unui spital metropolitan, conform standardelor europene, cu aproximativ 2.000 de paturi. Realizarea acestui spital metropolitan va avea avantajul că va fi construit de la zero şi toate secţiile care vor fi cuprinse în realizarea obiectivului vor respecta normele legale, astfel rezultând calitatea actului medical foarte ridicată, iar aparatura achiziţionată va fi la standarde ridicate, de ultimă generaţie. Noul spital metropolitan va avea în vedere realizarea de secţii pentru care în Bucureşti există deficit de paturi, respectiv: oncologie, radioterapie, neurologie, terapie intensivă, recuperare medicală, mari arşi, etc., generând foarte multe locuri de muncă noi, estimate la câteva mii", se arată în expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea. 

Conform raportului de specialitate, terenul din Pipera are o suprafaţă de 46.824 mp. 

Pe 9 mai, Gabriela Firea anunţa că Primăria Capitalei şi autorităţile din judeţul Ilfov vor finanţa construirea unui spital metropolitan cu 2.000 de paturi, care va costa 300 de milioane de euro, pentru că în această regiune unităţile medicale sunt suprasolicitate. 

"Acest spital este foarte necesar, deoarece pentru pacienţii din Ilfov există un singur spital, care are un număr mic de paturi şi întotdeauna este sufocat şi foarte aglomerat, iar la Primăria Capitalei sunt în administrare 19 spitale, care de asemenea au secţii suprasolicitate şi foarte încărcate. Am făcut această evaluare cu cei mai buni specialişti în domeniu şi avem mare nevoie de un spital metropolitan. (...) Cu forţe proprii, pentru a rezolva o necesitate stringentă, vom construi un spital metropolitan pentru metropolă", a subliniat Firea. 

În bugetul municipiului Bucureşti pe anul 2017 a fost inclusă suma necesară studiului de fezabilitate pentru construirea unităţii medicale.

Sursă: Agerpres
Etichete: pipera
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole