Antena 3 CNN Life Sănătate Nu mai are cine să facă gărzi la spitalul din Câmpina! Secția ATI funcționează cu doar trei medici. Cazurile grave, trimise la alt spital

Nu mai are cine să facă gărzi la spitalul din Câmpina! Secția ATI funcționează cu doar trei medici. Cazurile grave, trimise la alt spital

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 09:50 05 Aug 2021 Modificat la 10:10 05 Aug 2021

Unitatea spitalicească are mare nevoie de medici, însă nimeni nu vrea să se angajeze aici. Deși anunțuri de angajare pentru secțiile ATI și Obstetrică-Ginecologie există, nimeni nu pare interesat să se prezinte la concurs.

La ATI lucrează, momentan, trei medici, din 10 cât ar fi necesarul, iar la secția de Obstetrică – Ginecologie, din necesarul de șase medici, doar trei. Astfel, anumite cazuri, grave de multe ori, sunt trimise, din lipsă de cadre medicale, către Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

De la 1 iulie, Spitalul Municipal Câmpina a încetat să mai fie spital suport COVID -19. Din 32 de locuri pentru pacienților infectați cu coronavirus, doar două paturi mai sunt, la ora actuală, ocupate.

Deficitul de medici pe anumite specialități face ca unitatea să nu poată asigura gărzile și tratamentul corespunzător în ceea ce privește nașterile și ceea ce înseamnă anestezie și terapie intensivă.

”Nu avem ce face. Suntem deficitari la capitolul medici pe parte de ATI și Ginecologie. Nu mai are cine să facă gărzi. Am apelat la colaboratori, dar acum e perioadă de concedii și tot ce vine și nu putem …onora, ca spital, trimitem către Ploiești. E ingrată situația, dar nu avem ce face. Sunt trei medici pe ATI care au în grijă 60 de pacienți.

Foarte greu! Am cerut soluționarea cu celeritate a cererilor de a asigura medici pe segmentele unde suntem în impas. Am 7 posturi vacante pentru ATI. Nimeni nu se prezinta la concurs. Pentru Obstetrică – Ginecologie, iarăși, din șase medici cât e normativul, am doar trei.

Nu pot face față atâtor pacienți. Deși mulți nu înțeleg că noi nu suntem spital de urgență, ne e greu să trimitem cazuri pe care le-am putea rezolva aici, la Ploiești. Nu pot „trage” de un medic, nu îi pot cere să facă munca altor colegi pe care…nu îi are. E și el om.

Caut soluții, deși, chiar și în București „bate vântul” când e vorba de angajări pe secția ATI”. E dificil. Îmi apar cazuri de noapte. Nu am medici… Trebuie să îi trimit la Ploiești, deși e chestiune de viață și de moarte, de multe ori. Sper, odată terminată perioada concediilor, să se regleze un pic situația și să îmi revină colaboratorii medici cu care lucrăm” a explicat managerului Călin Tiu, conform observatorulph.ro.

Etichete: medici spital Campina
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole