Antena 3 CNN Actualitate Răsturnare de situație la spitalul din Târgu Cărbunești. Nu a fost vorba despre o defecțiune a stației de oxigen! Trei oameni au murit

Răsturnare de situație la spitalul din Târgu Cărbunești. Nu a fost vorba despre o defecțiune a stației de oxigen! Trei oameni au murit

Laura Dinu
6 minute de citit Publicat la 08:31 22 Oct 2021 Modificat la 12:36 22 Oct 2021

Update: 12:30. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă. 

”La data de 22.10.2021, ora 09:00, polițiștii din cadrul S.I.C.- IPJ Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, constând în aceea că, în dimineața de 22.10.2021, în jurul orei 07:00, la sistemul de alimentare cu oxigen a pacienților, internați la Secția ATI a Spitalul de Urgență Tg-Cărbunești (Spital Covid), s-a produs o defecțiune tehnică, fapt ce a necesitat transferarea din secție a pacienților internați. În aceste împrejurări a survenit decesul a două persoane, în vârsta 76 ani, respectiv 55 ani, ambele internate la secția ATI.

A fost informat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care a dispus ca dosarul să fie înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești, urmând ca, ulterior, să fie înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova spre competentă soluționare”, se arată în comunicatul Poliției. 

Update 12:20. Bilanțul pacienților transferați:

  • 13 la Spitalul Tg-Jiu
  • 7 la Spitalul Rovinari
  • 1 la Spitalul CFR Craiova
  • 2 la Spitalul  Novaci

In total au fost transferați 23 de pacienți.

Update 11:40. Multinaționala care asigura mentenanța instalației de oxigen are sediul în Timișoara și un punct de lucru la București. Acesta este motivul pentru care a durat atât de mult reîncărcarea instalației. 

Reprezentanții firmei ar fi trebuit să verifice nivelul de oxigen din stocator prin intermediul unui aplicații. Instalația trebuia reîncărcată încă de ieri, însă autocisterna, din nu se știe ce motiv, nu a venit. În mod normal, aceasta este încărcată din 2 în 2 zile. 

Update 11:10. Potrivit surselor Antena 3, în urma verificărilor, stația de oxigen funcționa perfect, însă firma care trebuia să se ocupe de mentenanță a găsit 0 oxigen în instalație. Cu alte cuvinte, nu a fost vorba despre o defecțiune a instalației, ci despre faptul că stația nu a fost încărcată. 

În urmă cu puțin timp, la unitatea medicală a ajuns o autocisternă cu oxigen lichid, care a alimentat recipientul care rămăsese gol. 

Nimeni nu știe, în acest moment, să explice cât timp au stat pacienții internați fără oxigen, deoarece nu se știe, în primul rând, când s-a terminat rezerva de oxigen. 

”Într-adevăr, spitalul a rămas fără oxigen în această dimineață. Am fost nevoiți să ducem pacienții din spital către alte spitale, iar acum pacienții se reîntorc în saloanele de unde au plecat. Chiar în acest moment am dat sarcină să îmi emită un ordin de prefect astfel încât corpul de control și o comisie mixtă de la ISU și DSP să meargă să verifice tot ceea ce s-a întâmplat, pentru a stabili vinovăția celor implicați în acestă situație. Nu pot să vă ascund, am fost la un pas de dezastru!”, a declarat Marcel Iacobescu, prefectul de Gorj. 

”Din informațiile care mi-au fost aduse la cunoștință, stocatorul este monitorizat în permanență, online și ontime, de firma care asigură mentenanță și care aprovizionează cu oxigen. Așa că vom lua toate măsurile împotriva celor vinovați!”, a mai spus acesta. 

Update 10:50. Patru dintre pacienții transferați de la Spitalul din Târgu Cărbunești la Rovinari sunt resuscitați la această oră. 

Update 09:12. Din primele informații, se pare ca managerul a fost anunțat la ora 06:34, însă planul roșu a fost declanșat la ora 07:36. Cu alte cuvinte, abia o oră mai târziu. 

Update 08:45. Doi pacienți de la secția ATI a Spitalului din Târgu Cărbunești, unde stația de oxigen s-a stricat vineri dimineața, au murit, a declarat prefectul județului Gorj, Marcel Iacobescu.

”Sunt două persoane decedate, din informațiile pe care le am de la medici, de la directorul Spitalului, acestea nu pot fi asociate cu evenimentul, întrucât erau într-o stare deosibit de gravă și oricum ar fi decedat.

Aceste decese s-au întâmplat în jurul orei 06:00 - 06:30”, a declarat Marcel Iacobescu la Antena 3. 

Planul roșu a fost activat vineri dimineața în județul Gorj, unde stația de oxigen de la Spitalul din Târgu Cărbunești, spital Covid, s-a stricat.

”Localitatea Târgu Cărbunești/GJ - la instalația de oxigen a Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești s-a produs o defecțiune. La nivelul unității sanitare sunt internați 152 de pacienți infectați cu COVID-19.

Începând cu ora 07.36 a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

ISUJ GJ va solicita sprijin la structurile din județele limitrofe pentru asigurarea necesarului de oxigen până la remedierea defecțiunii.

Forțe MAI la fața locului”, transmit autoritățile. 

Din cadrul ISU Gorj se deplasează în sprijin 2 autospeciale pentru transport victime multiple și 4 ambulanțe SMURD, cu 16 butelii cu oxigen. 

Totodată, din județele limitrofe acționează următoarele resurse: 

ISU MH - 3 ambulanțe SMURD
ISU HD - 1 autospecială pentru transport victime multiple
ISU DJ - 1 autospecială pentru transport victime multiple, 1 ambulanță SMURD
ISU VL - 1 microbuz, 2 ambulanțe SMURD.

”Instalația de oxigen a cedat în jurul orei 06:00. Firma de mentenanță urmează să acționeze în aproximativ 2 ore. 

Au fost aduse tuburi de la spitalul din Târgu Jiu, de la Ambulanță, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, a fost declanșat planul roșu, am solicitat domnului Arafat ajutor.

Primim ajutor de la județele învecinate, bolnavii au fost transferați rând pe rând în ambulanțe și transferați către alte spitale. Asistenții și cadrele medicale acordă tot suportul, aleargă cu tărgile și scaunele din secții către ambulanțe, ca timpul de răspuns să fie cât mai scurt. 

Toți bolnavii au fost trecuți pe butelii de oxigen. În acest moment niciun pacient nu și-a pierdut viața”, a declarat Marcel Iacobescu, prefectul județului Gorj, la Antena 3. 

Raed Arafat: ”La început clar să s-au ventilat manual!”

”La acest moment, ce știm este că e o defecțiune tehnică a stocatorului de oxigen, a fost anunțată firma care răspunde de asta pentru a întreprinde reparațiile. 

Acțiunea județului a fost una foarte corectă prin declanșarea planului roșu. 

S-au trimis mai multe ambulanțe SMURD, butelii de oxigen, și din județul Gorj dar și din județele limitrofe. Avem, la acest moment, 11 ambulanțe SMURD, plus 3 ambulanțe de multiple victime, fiecare cu capacitatea de 4 pacienți, plus 4 ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță care se pot suplimenta încă și s-au trimis peste 60 de butelii de oxigen au fost trimise acolo pentru a se putea face față până se rezolvă problema. 

La început clar să s-au ventilat manual și poate cu alte echipamente până au ajuns ambulanțele și buteliile de oxigen la fața locului”, a declarat Raed Arafat la Antena 3. 

Ce spune Ministerul Sănătății

Un număr de 80, 90 de pacienți de la Spitalul din Târgu Cărbunești, județul Gorj, unde stația de oxigen s-a stricat vineri dimineața, au nevoie de oxigen, a transmis Ministerul Sănătății.

”Ministerul Sănătății a fost anunțat despre o defecțiune la instalația de oxigen de la nivelul Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești.

Din primele informații deținute, la nivelul unității sanitare sunt internați peste 150 de pacienți infectați cu COVID-19, din care aprox. 80-90 pacienți care necesită suport de oxigen.

A început transferul unui număr de 15 pacienți care au fost internați în secția ATI.

Din primele informații, la unitate sanitară există 2 decese, se analizează circumstanțele acestora.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății a discutat cu șeful DSU, Raed Arafat și cu directorul DSP Gorj, iar o echipă a DSP Gorj se află la fața locului.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Sănătății. 

”Nu vă pot spune daca au decedat din cauza lipsei de oxigen sau nu!”

Managerul spitalului spune că nu poate spune cu exactitate daca cei doi pacienți aflați pe secția ATI au decedat din cauza lipsei de oxigen sau nu. 

”La 06.34 am fost eu anunțat. Deja când eu am sosit la spital, noi aveam pregătite tuburi de oxigen. Aveam tuburi de oxigen și în secția ATI, și în urgență, ambulanța este în curtea spitalului, am apelat și la dumnealor, ne-au dat vreo 10 tuburi de oxigen. Am primit și din partea ISU. 

Din secția ATI, din totalul celor 15 pacienți, 12 i-am transferat la Spitalul Târgu Jiu, doi au decedat, dar eu nu vă pot spune daca au decedat din cauza lipsei de oxigen sau nu, și unul a rămas la noi, intubat”, a declarat Constantin Târziu, managerul Spitalului Târgu Cărbunești, la Antena 3. 

Autoritățile, pregătite să evacueze pacienții 

”Suntem la fata locului, dacă situația o va impune, vom interveni pentru evacuarea tuturor pacienților. Au fost distribuite butelii de la alte spitale către spitalul Târgu Cărbunești și acum pacienții care au nevoie de oxigen beneficiază de acest ajutor. Dimineață erau 149 de persoane internate și 15 pe secția ATI”, transmite ISU Gorj.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole