Antena 3 CNN Actualitate Locale Spital din România, obligat să plătească 800.000 de euro după moartea unui bebeluș

Spital din România, obligat să plătească 800.000 de euro după moartea unui bebeluș

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:20 28 Feb 2024 Modificat la 11:20 28 Feb 2024

Dosarul din 2016 al celor trei bebeluși morți, într-un interval de șapte luni, la câteva ore sau zile după ce s-au născut la Spitalul Județean Suceava, a ajuns la final la Curtea de Apel Suceava.

Spitalul Județean Suceava, trimis în judecată ca entitate, a fost găsit vinovat de judecători pentru ucidere din culpă și condamnat la achitarea unei amenzi penale de 280.000 de lei. Amenda penală stabilită definitiv este mult mai mică decât cea stabilită de prima instanță – Judecătoria Suceava, de 1.260.000 lei.

Este vorba de o decizie definitivă a instanței. Totodată Spitalul Județean din Suceava este obligat să plătească 800.000 de euro părinților copilului care a murit în spital, la câteva zile după ce s-a născut.

În acest dosar s-a judecat doar cazul acestui bebeluș, care a fost infectat cu trei germeni, caz în care s-a stabilit fără dubiu că decesul a fost provocat de problemele din spital. În urma anchetei, s-a stabilit atunci că bacteriile au fost preluate de la coloana de apă a unității medicale.

Acum, cel mai probabil, părinții bebelușului vor executa silit spitalul pentru a intra în posesia celor 800.000 de euro.

 

Etichete: spital daune bebelus
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole