Antena 3 CNN Actualitate Locale Un nou spital se va construi în Tecuci. Investiția este de 39 de milioane de euro

Un nou spital se va construi în Tecuci. Investiția este de 39 de milioane de euro

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 17:12 03 Iun 2024 Modificat la 17:12 03 Iun 2024

Noua clădire va avea peste 10.000 de mp suprafață desfășurată. Valoarea totală a investiției este de 192.252.467 de lei, fonduri din bugetul Consiliului Județean Galați.

”Astăzi este realitate, dragi prieteni. Acest spital are finanțarea asigurată”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Actualul spital municipal ”Anton Cincu” avea o vechime de peste 120 de ani și nu mai corespundea normelor tehnice și sanitare actuale.

În noua clădire, saloanele vor avea câte două paturi și toaletă proprie, iar la fiecare etaj va exista și câte o rezervă cu un singur pat.

”Va fi dotat și cu aparatură nouă de imagistică, cu RMN, cu CT, gândiți-vă că, până acum câteva luni, spitalul din Tecuci nu avea un computer tomograf. Acum va avea aparatură de ultimă generație, așa cum au și spitalele din București sau cum au și spitalele din afară”, a mai declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Claudiu Sorin Gavril, candidatul PSD la Primăria Tecuci, dă asigurări că lucrările vor fi finalizate în timp util.

”Politicienii au promis acest spital la Tecuci. Uitați că se lucrează în spatele nostru. În doi ani, poate doi ani și jumătate, acest spital va fi gata”, a declarat Claudiu Sorin Gavril – candidat PSD Primăria Tecuci.

În noul spital, vor funcționa secţii esenţiale pentru pacienţi precum radiologie, ortopedie, chirurgie, ATI sau medicină internă.

Etichete: spital tecuci
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole