Antena 3 CNN Actualitate Medic Spitalul Marie Curie: "Toți copiii au o evoluție favorabilă, dar nu am mai văzut asemenea situație în 32 de ani de activitate"

Medic Spitalul Marie Curie: "Toți copiii au o evoluție favorabilă, dar nu am mai văzut asemenea situație în 32 de ani de activitate"

2 minute de citit Publicat la 10:29 22 Feb 2016 Modificat la 10:29 22 Feb 2016
Toți copiii internați la Spitalul "Marie Curie" cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) sunt în stare mai bună, doar unul singur mai fiind pe Secția de Terapie Intensivă. Unul dintre medicii de la spitalul Marie Curie a explicat, luni dimineață, că toți copiii internați au o evoluție favorabilă.

“Mulți au acum nevoie de somn foarte mult. Așa se face recuperarea în acest caz. Pentru că și odihna, alături de nutriție, constituite un element extrem de important în ceea ce noi apreciem ca fiind o evoluție favorabilă a unei insuficiențe renale acute.”

“Doi dintre copii se pregătesc să plece acasă. Mai există lucruri mici de pus la punct, ne mai pregătim la încă unul dintre cei trei dializați să închidem cateterul peritonal, în sensul în care nu va mai avea nevoie de dializă, va avea nevoie de prescripțiile generale legate de boală.”

"Evoluția este bună, suntem mulțumiți"

“Una peste alta, lucrurile merg bine. Copilul din Terapie Intensivă are și el o evoluție mai bună, încă nu reușește să primească alimentație pe cale orală. Una peste alta, noi suntem mulțumiți. Fiecare are o evoluție particulară atunci când începe să recupereze după faza acută a bolii.”

“Au venit la control și cei care au fost deja externați. Prima fetiță a venit, probabil puștiul va veni astăzi sau mâine. Știți cum e, dacă copiii se simt bine, controalele mai sunt împinse câteva zile.”

"Cea mai grea perioadă pe care o traversăm"


Medicul a recunoscut că nu s-a mai confruntat cu asemenea situații niciodată.

“Eu lucrez în acest spital de când e el, adică de 32 de ani. Este cea mai grea perioadă pe care a trebuit să o traversăm, din punct de vedere al unui număr mare de boli acute, extrem de severe, care a presupus un volum imens de muncă, foarte multă emoție și foarte mult profesionalism.”

"Echipa de medici pe secția de Nefrologie a fost formată în permanență din opt medici, pe patru generații, de la seniori până la cei mai proaspeți rezidenți. Sigur, li s-au alăturat un număr mare de asistente, personal de îngrijire, care înseamnă un plus de 20 de oameni"

Încă nu se știe ce a provocat îmbolnăvirea copiilor

Deocamdată nu se știe ce anume a provocat îmbolnăvirea copiilor.

Medicii au atras din nou atenția în privința igienei și a modului în care sunt preparate alimentele, extrem de importante în aceste cazuri.

Specialiștii străini ajunși la București spun că vor reanaliza toate datele și că urmăresc un anume tip de bacterie E-coli.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole