Antena 3 CNN Externe Spital din Siria bombardat: 10 persoane au murit

Spital din Siria bombardat: 10 persoane au murit

<1 minut de citit Publicat la 21:24 06 Aug 2016 Modificat la 21:24 06 Aug 2016

O lovitură aeriană asupra unui spital din nord-vestul Siriei a ucis 10 persoane, printre care şi copii, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de Reuters.

Spitalul din Meles este situat la circa 15 kilometri de oraşul Idlib din provincia cu acelaşi nume, aflată sub controlul rebelilor.

În Siria acţionează forţe aeriene guvernamentale şi ale Rusiei, care susţine guvernul. OSDO nu a fost în măsură să precizeze cui aparţinea avionul care a lovit spitalul. Grupuri din opoziţia siriană susţin că aviaţiile Siriei şi Rusiei lovesc în mod intenţionat clădiri cu destinaţie medicală. Organizaţiile umanitare au cerut în mod repetat încetarea atacurilor asupra unor astfel de ţinte.

Şi guvernul sirian acuză rebelii de lovirea unor ţinte medicale la Alep.

Potrivit unei organizaţii medicale caritabile americano-siriene (Syrian American Medical Society, SAMS), în iulie s-au înregistrat 43 de atacuri asupra unor ţinte medicale, cele mai multe într-o lună de la declanşarea conflictului din Siria, în urmă cu cinci ani.

Sursă: Agerpres
Etichete: Siria bombardament
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole