Antena 3 CNN Coronavirus Avertismentul unui pneumolog, despre infectarea populaţiei cu COVID-19

Avertismentul unui pneumolog, despre infectarea populaţiei cu COVID-19

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:40 23 Mar 2020 Modificat la 09:40 23 Mar 2020

„Boală extrem de rapid contagioasă cu mască de viroză banală și cu potențial evolutiv grav, mult peste ce am cunoscut până acum.

Nu are tratament certificat, nu toate cazurile evoluează la fel, de aceea întreruperea lanțului de transmisie este principalul mijloc de limitare a infecției. De aici MESAJUL "STAI ACASĂ" !”, a transmis medicul din Călărași.

„Transmiterea comunitară este extrem de rapidă și presupune limitarea la maximum a contactului cu alte persoane, spălarea frecventă a mâinilor, încercarea de educare să nu ducem mâinile la față, portul măștilor de protecție.
Pentru că din punctul de vedere al specialistului mesajul cu ce se poate întâmpla odată ce te-ai infectat nu mai este așa de optimist.
❗În primul rând, urmează izolarea, apoi tratamentul.
Nu toți pacienții fac forme ușoare de boală iar rata celor care mor în țările cu infecția în plină desfășurare este mare.

Ce trebuie făcut ?
1. Populația generală să stea cât mai mult acasă și să respecte indicațiile specialiștilor, limitând contactul și deci posibilitatea de transmisie a bolii. Trebuie amânate eventualele controale periodice sau pentru simptome pe care le mai avem de mai multă vreme. Controalele periodice pentru scrisori medicale, aparate medicale, adeverințe , acte pentru expertiza de pensionare , etc nu sunt necesare deoarece s-a prelungit de la sine valabilitatea celor vechi.

2. Medicii de familie să limiteze trimiterea pacienților la consulturi de specialitate pentru afecțiuni banale sau cronice având în vedere că prioritatea principală este axată pe noul coronavirus iar mediul spitalicesc este locul propice să contactezi virusul.

3. Medicii specialiști trebuie dotați cu ce lipsește în prezent adică material de protectie, total insuficient actual , dezinfectanti, circuite coerente pentru întreaga patologie medicală pe categorii de stări de boala și gravitate, aparatură de testare și de suport terapeutic.
Ca un exemplu, nu se poate monta un ventilator într-o unitate care nu asigură o anumită presiune de oxigen.

4. Din punct de vedere epidemiologic ar trebui crescut numărul testărilor deoarece este falsă ideea ca nu avem cazuri confirmate încă din moment ce nu testam suficient.
Cu alte cuvinte, singura măsură la îndemână de care putem face uz este izolarea comunitară și încercarea de a întrerupe lanțul transmisiei la care se adaugă creșterea numărului de testări și începerea promptă a tratamentelor acolo unde este cazul”, a explicat medicul într-o postare pe pagina de socializare a Consiliului Judeţean Călăraşi.

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole