Ancheta publicată duminică de 17 media internaționale, printre care Le Monde, The Guardian sau The Washington Post, pornește de la o listă obținută de organizațiile Forbidden Stories și Amnesty International și care include 50.000 de numele de telefon pe care clienții NSO le-au selecționat din 2016 în vederea unei potențiale supravegheri.
Lista include cel puțin 180 de ziariști ( inclusiv reporteri, redactori și editori de la Financial Times, CNN, New York Times, France 24, The Economist, Associated Press și Reuters) , 600 de politicieni, 85 de militanți pentru drepturile omului sau 65 de directori de companii, potrivit analizei citate. Numeroase contacte sunt din Maroc, Arabia Saudită sau Mexic.
Pe această listă figurează numărul ziaristului mexican Cecilio Pineda Birto, ucis în urmă cu câteva săptămâni. Se regăsesc de asemenea numerele de telefon ale corespondenților externi ale unor media precum Wall Street Journal, CNN, France 24, Mediapart, El Pais sau AFP.
Alte nume care figurează pe listă – inclusiv un șef de stat și doi șefi de guvern europeni – vor fi divulgate în următoarele zile.
Acuzațiile privind utilizarea software-ului, cunoscut sub numele de Pegasus, au fost transmise duminică de Washington Post, The Guardian, Le Monde și alte 14 organizații media din întreaga lume.
Pegasus infectează iPhone-urile și dispozitivele Android pentru a permite operatorilor să extragă mesaje, fotografii și e-mailuri, să înregistreze apeluri și să activeze în secret microfoane.
NSO a fost creată în 2010 de doi israelieni: Shalev Hulio și Omri Lavie, iar compania se prezintă ca fiind un furnizor de soluții de cyber-security pe care agențiile guvernamentale să le folosească contra terorismului și infractorilor.
Compania spune că tehnologiile sale contribuie la salvarea a mii de vieți.Însă lucrurile nu sunt deloc simple, fiindcă cei de la NSO foarte rar dau interviu și nu dau detalii despre clienții săi.
Compania obține o treime dintre venituri cu ajutorul Pegasus, un soft complex cu care pot fi monitorizate telefoanele user-ilor țintă și pot fi infectate printr-un simplu mesaj trimis, mesaj pe care user-ul îl deschide în aplicații precum WhatsApp fără a bănui ceva rău. Din acel moment NSO poate vedea tot ce fac userii pe telefon, poate avea acces și la cameră și la microfon, dar și la GPS
.Criticii spun că grupul vinde mai ales către țări islamice soluții de spionaj care ajută acele țări să pedepsească opoziția.Cercetători de la grupul de securitate Citizen Lab din Toronto spuneau în 2019 că NSO a furnizat soluția Pegasus către 45 de țări, inclusiv Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe, Maroc, Kazahstan și Mexic, iar în țarile unde soft-ul a fost folosit au fost țintiți activiști din societatea civilă care au fost spionați și au avut de suferit
.CEO-ul NSO Group, spunea că produsele sunt vândute doar către agenții guvernamentale și că toate vânzările sunt autorizate de Ministerul Apărării din Israel. Hulio a spus că, în cazul în care clienții abuzează de tehnologie, compania nu le mai furnizează serviciile și a adăugat că s-a întâmplat acest lucru de câteva ori.