Conform programului anunțat de Federația Română de Fotbal, naționala tricoloră va juca vineri, pe 25 martie, de la ora 20:15, cu Grecia. Partida amicală se va disputa pe stadionul Steaua.
„Partida aduce revenirea fanilor tricolori pe stadion, după ce România a încheiat 2021 cu tribunele goale și în contextul în care, începând din martie, au fost eliminate restricțiile privind accesul spectatorilor la evenimente sportive”, anunță FRF.
Tot pe 25 martie, România U21 va avea ca adversar Finlanda U21 tot într-o partidă de pregătire. Evenimentul va consemna o premieră: va fi primul meci disputat de o echipă națională de fotbal a României pe stadionul Arcul de Triumf din Capitală
De asemenea, joi, pe 24 martie, România U20 va întâlni Norvegia pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.
Deoarece au fost ridicate restricțiile de acces la evenimentele sportive, la stadion nu mai este necesară prezentarea certificatului digital COVID. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă.