Antena 3 CNN Actualitate Cultură Încă se întâmplă în România: spectacol, producție a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, dedicat unei valori naționale și difuzat de Televiziunea Națională

Încă se întâmplă în România: spectacol, producție a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, dedicat unei valori naționale și difuzat de Televiziunea Națională

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 16:17 02 Apr 2024 Modificat la 16:17 02 Apr 2024

Ca răspuns la numeroasele solicitări din partea publicului, această producție a Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care s-a jucat în luna martie la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” din București, va fi difuzată pentru prima dată miercuri, 3 aprilie, la ora 22.00, pe TVR Cultural.

Regizat de Ruxandra Bălașu, cu scenariul conceput de Șerban Fleancu și Ruxandra Bălașu, acest spectacol reușește să aducă în prim-plan nu doar talentul muzical al lui Porumbescu, dar și nuanțele vieții sale. Vlad Rădescu, apreciat pentru rolul din filmul biografic „Ciprian Porumbescu” din 1973, își asumă un nou rol, cel al tatălui compozitorului, Iraclie Porumbescu. Emilian Mârnea, în rolul lui Ciprian Porumbescu, Maria Alexievici, ca Mărioara Porumbescu, Mihai Căpățînă, Radu Mateucă, Alexandra Stroe și Nicoleta Moscalenco, completează distribuția care a reușit să impresioneze până la lacrimi publicul prezent la premieră.

Spectacolul „Crai Nou. Viața lui Ciprian Porumbescu” este parte a proiectului anual Ziua Recunoștinței Naționale, inițiat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin care sunt omagiate valorile naționale și moștenirea culturală a României.

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole