Antena 3 CNN Actualitate Spărgătorii de bancomate din Constanţa, care au legături cu mafia italiană, au fost arestaţi pentru 30 de zile

Spărgătorii de bancomate din Constanţa, care au legături cu mafia italiană, au fost arestaţi pentru 30 de zile

Alexandra Cojoianu
1 minut de citit Publicat la 10:49 01 Dec 2022 Modificat la 10:49 01 Dec 2022

Cei doi suspecţi, un bărbat de  şi o femeie au fost prinşi în flagrant de poliţie.

Anchetatorii au informat că femeia este membră a unei grupări mafiote din Italia, N'dragheta, care are sediul în Calabria, Italia.

Momentul exploziei bancomatului de la pavilionul expoziţional din Constanţa a fost surprins de camerele de supraveghere.

În imagini se vede cum, cu doar câteva secunde înainte de explozie, hoţii fug de lângă ATM, explozia cel mai probabil provocată cu o substanţă asemănătoare trinitrotoluenului distruge aparatul bancar şi tot ce este în jur.

La o zi după atac, Tribunalul Constanţa a decis arestarea preventivă italiencei Katia Sanginesi, în vârstă de 55 de ani.

"Clienţii mei au formulat contestaţie împotriva acestei măsuri ce urmează să fie soluţionată de Curtea de apel Constanţa. Este vorba despre acţiunea de distrugere, furt calificat şi nerespectarea regimului materialelor explozive", a declarat avocatul celor doi suspecţi, Mariana Ţandără .

Odată cu ea în spatele gratiilor a ajuns şi partenerul femeii, românul Apostol Gheorghe Calin, de 48 de ani, care i-a fost complice la atac. Se pare că cei doi sunt bănuiţi de fapte similare comise în Roma şi Bari.

"În momentul acesta, da, clienţii mei sunt arestaţi şi urmează ca organele de cercetare penală să îşi facă treaba", a mai susţinut Mariana Ţandără.

Este al doilea atac la un bancomat din judeţul Constanţa din această lună.

Pe 18 noiembrie un alt bancomat a fost aruncat în aer chiar lângă o secţie de poliţie.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole