Antena 3 CNN Sport Spaniolul Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător din istoria EURO

Spaniolul Lamine Yamal a devenit cel mai tânăr jucător din istoria EURO

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 21:15 15 Iun 2024 Modificat la 21:22 15 Iun 2024

Atacantul spaniol Lamine Yamal, în vârstă de 16 ani şi 11 luni, a devenit cel mai tânăr jucător care a disputat un meci la Campionatul European de Fotbal, informează AFP.

Yamal, care evoluează la FC Barcelona, figurează printre cei unsprezece titulari ai Spaniei care au înfruntat selecţionata Croaţiei, sâmbătă la Berlin, de la ora 18:00 (19:00 - ora României), în cadrul Grupei B de la EURO 2024.

Spania a reușit să învingă echipa Croaţiei cu scorul de 3-0 (3-0), sâmbătă seara, pe Olympiastadion din Berlin, în primul meci din Grupa B a Campionatului European de Fotbal - EURO 2024 din Germania.

Înaintea lui Lamine Yamal, cel mai tânăr fotbalist care a disputat un meci la un turneu final de Campionat European a fost polonezul Kacper Kozlowski, care avea peste 17 ani când a înfruntat Spania, în 2021, potrivit Agerpres.

Elveția a învins Ungaria cu 3-1

Elveția a reușit să învingă Ungaria cu 3-1, sâmbătă, într-un meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania.

Elveția, fosta adversară a României din preliminarii, a făcut un pas important către optimile de finală, câștigând un meci pe care l-a controlat în mare parte, potrivit Agerpres.

Citește și: Programul meciurilor la EURO 2024. Când și la ce oră joacă echipa României

Ungaria a avut prima ocazie notabilă, însă Sallai (10) a șutat peste poartă de la 20 de metri.

În minutul 12, Aebischer l-a lansat în careu pe Duah, iar atacantul lui Ludogoreț Razgrad a marcat. Inițial, golul a fost anulat pentru ofsaid, dar a fost acordat după verificarea arbitrajului video.

În minutul 20, Vargas a fost aproape de a majora scorul într-o situație de unu la unu cu Gulacsi, însă portarul lui RB Leipzig a reușit să apere.

În prima repriză, Ungaria a fost aproape inexistentă în atac, singura sa șansă venind de la Orban (40), dar și aceasta a fost semnalizată ofsaid.

Elveția a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, după ce Freuler l-a găsit liber la 23 de metri pe Michel Aebischer, iar acesta a șutat la colțul lung, Gulacsi intervenind tardiv.

Elvețienii au început bine și repriza secundă, dar Gulacsi a respins șutul trimis de Duah la colțul scurt în minutul 48, iar apoi a intervenit la șutul din careu al lui Vargas în minutul 54. Ndoye a șutat peste poartă în minutul 58, în cadrul unui alt atac al echipei antrenate de Murat Yakin.

Citește și: Cătălin Chirilă a câștigat medalia de aur la canoe simplu 1.000 de metri, la Campionatele Europene

Simțind că timpul trece în defavoarea lor, maghiarii au ieșit mai mult la joc și au presat mai intens. Varga a ratat o ocazie imensă în minutul 63, reluând puțin pe lângă poartă cu capul după o centrare a lui Sallai.

Barnabas Varga a înscris în cele din urmă pentru Ungaria în minutul 66, cu capul, din plonjon, de lângă Aebischer, la o centrare a lui Szoboszlai.

În continuare, Ungaria a dominat posesia și a continuat să atace, dar fără prea multă inspirație, descoperindu-se tot mai mult în apărare, ceea ce a făcut ca raidurile elvețienilor să devină foarte periculoase.

Ndoye (minutul 71) a încercat să trimită mingea în colțul lung, dar șutul său a fost deviat de Orban. Schaer (minutul 72) a reluat cu capul pe lângă țintă la cornerul executat de Vargas. Ndoye (minutul 83) a fost blocat în ultimul moment de Dardai. Gulacsi a respins mingea reluată de Xhaka de la colțul scurt în cornerul executat de Rieder (minutul 90).

Embolo și Rieder au combinat pentru un alt contraatac periculos al elvețienilor, dar Rieder a ieșit din cadrul porții după ce l-a driblat pe portar (minutul 90+1).

În minutul 90+3, Embolo a profitat de o respingere greșită a lui Orban la degajarea lui Sommer și a decis soarta partidei, lobându-l pe Gulacsi.

Ungaria, echipă pentru care fundașul Adam Lang (ex-CFR Cluj) a jucat în prima repriză, l-a avut căpitan pe Szoboszlai, devenind, la 23 de ani, cel mai tânăr căpitan de la EURO.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole