David Manuel, un spaniol exotic în vârstă de 51 de ani, s-a pripăşit pe meleagurile noastre în urmă cu patru ani şi s-a apucat de adunat, "din milă", câini şi pisici. Multe. Poate prea multe pentru posibilităţile sale de întreţinere, pentru că autorităţile au decis să îi ia o parte dintre animale.
Acţiunea prin care câinii şi pisicile spaniolului au fost luaţi s-a derulat de către Poliţia Animalelor din Gorj şi de Direcţia Judeţeană de Management Integrat al Deşeurilor şi Protecţia Animalelor Gorj, din cadrul Consiliului Judeţean Gorj.
Bărbatul, pensionar, fost luptător în Legiunea Străină, vieţuia alături de animalele sale lângă o cabană a ocolului silvic din zona montană de la graniţa judeţelor Gorj şi Hunedoara.
De o săptămână, David doarme într-o rulotă, la poarta padocului din Uricani, cerând să îi fie returnate câinii şi pisicile. Spaniolul susţine la rândul său că animalele care i-au fost luate au început să se îmbolnăvească şi chiar să moară.
David a privit neputincios cum unul dintre cânii lui a murit de parvoviroză, scrie adevarul.ro.
Ca să-i ajute, în timpul zilei, bărbatul a lucrat ca voluntar la adăpostul de animale însă, după-masă nu mai are acces deoarece adăpostul se închide şi toţi lucrătorii pleacă acasă.
„Stau de aproximativ o săptămână. Mă lasă să intru, să le dau mâncare. Eu vreau să-i iau şi să-i îngrijesc. Fără tratament, câinii mor. Eu fac orice pentru ei. Dorinţa mea ce mai mare este ca să scape cu viaţă. Nu ştiu ce şanse de supravieţuire au. Sunt aproape leşinaţi şi sânge în cuştile în care stau. Au luat şi şase pisici care erau sub tratament“, a povestit David cu lacrimi în ochi.
Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din România îl susţine pe David
Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din România a reacţionat în urma acestui caz cutremurător.
„Miliţia Animalelor Gorj fură câinii unui proprietar. Îi plasează într-un adăpost despre care nu cunoşte nimic. Adapostul autorizat «la comandă» de niste impostori din DSVSA este un focar de infecţie. La preluare şi la intrarea în adăpostul mizerabil, care are contract cu CJ Gorj, câinii erau sănătoşi tun. La câteva zile de la «cazare» câţiva au contactat boli grave şi acum sunt la limita supravieţuirii“, se arată într-un mesaj postat pe Facebook.
Reprezentanţii Poliţiei Gorj au reacţionat în urma acestui scandal: „La data de 20 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor, au fost sesizaţi cu privire la faptul că în zona Câmpuşel din comuna Peştişani, un bărbat, ar fi campat o rulotă şi două autoturisme, adăpostind mai multe animale în interiorul acestora, fără să beneficieze de apă şi mâncare şi fără a le asigura un adăpost corespunzător.
Având în vedere starea de pericol în care se aflau animalele, poliţiştii au emis ordin de plasare a acestora într-un adăpost public, pentru o perioadă de 45 de zile, atât pentru cele 22 de exemplare feline, cât şi pentru cele 15 exemplare canine, toate de rasă comună.
Întrucât la nivelul judeţului Gorj nu este înfiinţat un adăpost propriu pentru plasarea animalelor în regim de urgenţă, prin intermediul lucrătorilor Direcţiei Judeţene de Management Integrat al Deşeurilor şi Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean, s-a reuşit plasarea exemplarelor canine în Adăpostul Uricani, iar exemplarele feline la Centrul Chinologic Sălaj, în conformitate cu prevederile art. 24^1 alin. 2 lit. g din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor."
La momentul plasării exemplarelor canine în Adăpostul Uricani starea de sănătate a acestora era foarte bună şi niciun exemplar nu avea nevoie de îngrijiri medicale, recunoaşte şi poliţia animalelor.