Antena 3 CNN Externe Un bărbat a fost obligat de instanţă să-i dea peste 200.000 de euro fostei sale soţii. "M-am dedicat exclusiv treburilor casnice", spune femeia

Un bărbat a fost obligat de instanţă să-i dea peste 200.000 de euro fostei sale soţii. "M-am dedicat exclusiv treburilor casnice", spune femeia

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:57 07 Mar 2023 Modificat la 20:57 07 Mar 2023

Femeia, mamă a doi copii şi căsătorită sub regimul separării bunurilor, s-a ocupat, pe perioada mariajului, "de casă, de familie, cu tot ceea ce implică aceasta", se arată în decizia judiciară a tribunalului din Vélez-Málaga.

Prin urmare, femeia va primi "o despăgubire de 204.624,86 euro", a decis instanţa.

Potrivit avocatului femeii, această sumă reprezintă "salariul minim" pentru perioada cuprinsă între iunie 1995 şi decembrie 2020, adică 24 de ani şi jumătate, scrie AFP.

Citiţi şi: Cum să ai o relaţie de cuplu sănătoasă. Sfaturi de la psihoterapeutul Gabriela Minescu: "Asta e calea cea mai simplă"

În plus, bărbatul în cauză va trebui să plătească lunar o pensie alimentară fostei sale soţii pentru fiicele sale.

"M-am dedicat exclusiv treburilor casnice, având grijă de soţul meu, ocupându-mă de casă", a declarat femeia, mărturisind că este "foarte mulţumită" de decizia instanţei. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole