Antena 3 CNN Coronavirus Spania intră pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar zborurile vor fi suspendate

Spania intră pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar zborurile vor fi suspendate

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 08:00 10 Aug 2020 Modificat la 08:00 10 Aug 2020

Media cazurilor noi de coronavirus din ultimele 14 zile la 100.000 de locuitori raportată de Spania este de 89, astfel încât a depășit-o pe cea din România, respectiv 87. Astfel, Spania a fost inclusă pe lista țărilor din zona galbenă.

Începând cu 11 august, toți cei care se întorc în România, din Spania, vor fi obligați să intre în autoizolare sau chiar în carantină, în cazul în care prezintă simptome specifice.

Măsursa de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internațională din țările cu risc epidemiologic ridicat și au drept de intrare pe teritoriul național, respectiv: cetățeni români, cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețienie.

Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locație declarată de aceasta, sau, după caz, într-un spațiu special desemnat de autorități.

Carantina se recomandă tuturor persoanelor care locuiesc la aceeași adresă.

Lista actualizată a țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, din 11 august 2020

Etichete: Spania
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole