Având în vedere situația complexă generată de evoluția cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa, precum și situația furnizată astăzi, 10.08.2020, de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, potrivit căreia rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori înregistrată în Spania se situează la valoarea de 75,8 – inferioară valorii înregistrată pe teritoriul României (87,4), CNSU a decis eliminarea Spaniei de pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat.
OFICIAL. Românii care vin din această țară nu mai intră în carantină. A fost eliminată de pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat
Mai jos redactăm integral textul Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență, al cărui președinte este Ludovic Orban.
Art.1 Se aprobă eliminarea Regatului Spaniei de pe lista țărilor pentru care se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările / zonele de risc epidemiologic ridicat.
Art.2 Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările / zonele de risc epidemiologic ridicat se adoptă prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza situației emise de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor și a propunerilor formulate de Institutul Național de Sănătate Publică, luând în considerare toate implicațiile asupra domeniului sănătății publice.
Art.3 Pentru adoptarea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevăzută la art.2 se analizează toate implicațiile socio-economice generate de instituirea măsurii carantinei, formulate de autoritățile administrației publice centrale, potrivit domeniului de competență.
Art.4 Propunerea de instituire a carantinei în condițiile prevăzute la art.2 poate fi adoptată doar pentru zone / regiuni administrative ale țărilor cu risc epidemiologic ridicat.
Art.5 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.