Antena 3 CNN Actualitate Locale Șpagă pentru obţinerea permisului de conducere. Patronul unei şcoli de şoferi din Sibiu, reţinut

Șpagă pentru obţinerea permisului de conducere. Patronul unei şcoli de şoferi din Sibiu, reţinut

<1 minut de citit Publicat la 19:24 21 Iun 2017 Modificat la 19:24 21 Iun 2017

Patronul unei şcoli de şoferi din Sibiu a fost reţinut, iar miercuri va fi prezentat judecătorilor pentru arestare preventivă. Acesta este acuzat că primea de la cursanţi sume cuprinse între 400 şi 3.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcţionari să îi declare admişi la proba practică.

Procurorii au stabilit că patronul şcolii de şoferi a fost ajutat de o altă persoană să se întâlnească cu cel care a plătit pentru a cumpăra influenţă. Acesta ar fi pretins şi ar fi primit de la un alt suspect suma de 3.000 de euro, spunând că are influenţă asupra examinatorilor din cadrul SPCRPCÎV Sibiu.

Patronul este cercetat, în prezent, pentru comiterea a patru infracţiuni de trafic de influenţă, o infracţiune de instigare la fals informatic şi o infracţiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, şi alte trei persoane sunt cercetate în dosar, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în cazul unuia dintre suspecţi fiind vorba de recidivă.

Pe numele patronului şcolii de şoferi, procurorii au dispus reţinerea pentru o durată de 24 ore.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole