Antena 3 CNN Actualitate Locale Prins cu șpaga în frigider! Un director de la Drumuri și Poduri Bârlad a fost arestat preventiv, pentru luare de mită

Prins cu șpaga în frigider! Un director de la Drumuri și Poduri Bârlad a fost arestat preventiv, pentru luare de mită

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 16:23 26 Ian 2024 Modificat la 16:23 26 Ian 2024

Directorul Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri, din cadrul Primăriei Bârlad, Daniel Buzamăt, acuzat că a ascuns șpaga în frigider, a fost arestat preventiv, vineri. Acesta ar fi primit suma de 100 de mii de lei, în două tranșe, de la un om de afaceri, pentru un contract de asfaltare.

Pentru a nu stârni bănuieli, prima tranşă de bani a fost lăsată într-un frigider aflat în biroul lui Buzamăt, iar a doua tranşă - în autoturismul personal.

Procurorii DNA au făcut percheziţii la sediul instituției, precum și la domicililiul acestuia. Alături de el a fost reținut și omul de afaceri care l-a mituit. 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 25 ianuarie, a directorului Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (S.L.D.P.) REISER SA Bârlad, Daniel Buzamăt, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, precum și a unui om de afaceri pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată, anunță DNA.

"În perioada 01.03.2022 – 12.05.2022, inculpatul Buzamăt Daniel, în calitatea menționată mai sus, în mod indirect cât și direct, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, suma totală de 100.000 lei (două tranșe a câte 50.000 lei), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul ar fi primit suma de bani menționată mai sus în contextul încheierii între S.L.D.P. REISER SA Bârlad și societatea celuilalt inculpat a două contracte de prestări servicii, ce vizau asfaltarea unei suprafețe de 1.600 mp de teren, ce aparținea acestuia din urmă.

În realitate, ar fi fost asfaltată o suprafață de 4.725 mp fiind folosită o cantitate de 454 tone asfalt față de 218 tone asfalt, menționată în documentele contabile ale celor două societăți", potrivit unui comunicat de presă.

Procurorii menționează că cele două sume de bani (câte 50.000 de lei fiecare), la sugestia inculpatului Daniel Buzamăt, ar fi fost depuse una într-un frigider aflat din biroul său, iar cealaltă în autoturismul personal.

Vineri, Buzamăt Daniel a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Avocații săi au depus o contestație.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole