Antena 3 CNN Actualitate Locale Șpagă de 7.500 de euro pentru ocuparea unui post de mecanic la metrou, în București. Trei persoane au fost arestate

Șpagă de 7.500 de euro pentru ocuparea unui post de mecanic la metrou, în București. Trei persoane au fost arestate

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 16:45 27 Apr 2023 Modificat la 16:45 27 Apr 2023

Trei persoane, angajaţi sau foşti angajaţi de la Metrorex, au fost puse sub acuzare de către Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru că cereau între 6.000 şi 7.500 de euro de la fiecare candidat, în schimbul promisiunii că aceștia vor obține postul de ajutor mecanic locomotivă. Alţi nouă inculpați au fost puşi sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus ieri punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii preventive a reţinerii pentru o durată de 24 de ore faţă de trei inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, precizează Parchetul.

Citește și: Cât a ajuns să coste o sticlă de suc în Aeroportul Otopeni. Este mai scumpă decât în Aeroportul din Paris

Se pare că în luna noiembrie 2022, inculpaţii au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, acţionând coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, în vederea fraudării unui concurs organizat de Metrorex SA pentru ocuparea unor posturi de mecanic ajutor locomotivă.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, potrivit Agerpres.

Etichete: Metrorex
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole