Antena 3 CNN Actualitate Locale Șpagă pentru o parohie în Bihor. Cât ar fi costat postul de preot la o biserică din județ

Șpagă pentru o parohie în Bihor. Cât ar fi costat postul de preot la o biserică din județ

Într-un mesaj transmis către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, o persoană susține că biserica ar fi vândut posturi de preot paroh, iar prețul era stabilit în funcție de numărul de familii din respectiva parohie.

de Georgiana Adam    |   

Mesajul suceveanului a fost postat pe pagina Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Acesta transmitea, în scrisoarea sa către ÎPS Calinic o serie de "tradiții și obiceiuri", ce ar fi fost aplicate în parohiile ce aparțineau de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, înainte de înscăunarea sa. 

Printre lucrurile enumerate de sucevean se numără și prețul unei parohii din județul Bihor. Acesta se stabilea în funcție de numărul de familii din parohia ce era scoală la vânzare. Spre exemplu, potrivit scrisorii trimise către ÎPS Calinic, pentru o parohie cu 100 de familii, era necesară suma de 10.000 de euro.

"Hristos a înviat! Înaltpreasfinția Voastră, aș vrea să vă prezint câteva <obiceiuri și tradiții> din A.S.R. în ultimii 30 de ani.
1. De la instalarea Înaltpreasfinției Voastre (26 iulie 2020) parohiile din mediul urban și rural se ocupă prin concurs. La noi era <obiceiul> ca acestea să se vândă, prețul fiind diferit în funcție de "cumpărător" și mărimea parohiei, ex.:
- parohie cu 100 de familii - 10.000 de euro, iar un post de paroh - 5.000 de euro (altfel spus, șpaga și nepotismul erau la ele <acasă>).
2. Am înțeles că în luna iunie doriți să-i evaluați pe cei din Administrația Eparhială. La noi era "obiceiul" ca aceștia să rămână în funcție până când își făceau <plinul>.
3. De la instalarea Înaltpreasfinției Voastre primiți pe oricine în audiență. La noi era obiceiul ca ușa Arhiepiscopiei să fie deschisă cu capul (mâinile fiind ocupate fie cu o sarsana sau ceva gălbiori, <locotenenții> având grijă să fii <chestionat>).
4. Vizitele pastorale pe care le faceți în parohii sunt discrete și în liniște. La noi era <obiceiul> de a se oferi câte un <plic consistent> celui care vizita.
5. Ați oprit 50% din dividendele de la păduri. La noi era <obiceiul> să se ia mai mult, dar nu exista <corul bocitoarelor> (dirijor ..... bun cunoscător al <tainelor> profitului).
6. Le-ați transmis preoților să facă curățenie în cimitire. Dar șobolanii, șoarecii, șopârlele etc. unde să se adăpostească? Să înțeleg că nu iubiți <târâtoarele>?
7. Le-ați transmis preoților să alunge mizeria, mucegaiul și praful din biserici. Dar acestea s-au adunat în ani de zile (iar un lucru care are mult praf arată vechimea lui, poate deveni obiect de patrimoniu).
8. Ați solicitat preoților să achiziționeze (să vândă) lumânări doar de la Centrul Eparhial. La noi era <biceiul> ca unii preoți să-și producă singuri lumânări sau să le procure de pe piața liberă.
9. Ați obținut fonduri pentru restaurarea Ansamblului Monastic "Sf. Ioan cel Nou". La noi era "obiceiul" ca din bugetul A.S.R. să aibă loc "scurgeri" către mai mulți <locotenenți> din Administrația Eparhială. Acum înțeleg de ce au afirmat cei de la "Știri din Bucovina" faptul că iubiți modernismul și nu obiceiurile și tradițiile".
10. Mai mult decât atât, am vrut să introducem un nou <obicei>, să ne alegem singuri Arhipăstorul, dar Preafericitul Părinte Patriarh și membrii Sfântului Sinod <ne-au dat planurile peste cap> (vorba românului: socoteala de acasă...).

În încheiere, v-aș întreba: Oare din cauza acestor <obiceiuri și tradiții> din ultimii 30 de ani avem o mare pondere de populație care aparține altor culte religioase?", a scris suceveanul în scrisoarea sa, după cum se arată pe Arhiepiscopia Sucevei.

ÎPS Calinic, răspuns la acuzațiile de suceveanului

ÎPS Calinic, înlocuitorul lui ÎPS Pimen, a formulat și un răspuns la scrisoarea suceveanului.

"Stimate domnule! Judecăţile oamenilor nu sunt totuna cu judecăţile lui Dumnezeu. Fără să aduc în discuţie ce a fost înainte de venirea mea, – ca unul ce nu pot da socoteală decât pentru faptele mele: <fiecare din noi va da seama despre sine lui Dumnezeu> (Romani 13, 12) –, îmi doresc o metamorfoză a eparhiei, tradusă scripturistic: <Un cer nou şi un pământ nou>. Cât priveşte apropierea sau depărtarea de Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească a lui Hristos, Sfântul Apostol Pavel spune răspicat: <nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos> (I Corinteni 3, 11). Cu Dumnezeu înainte! Adevărat a înviat", după cum se arată în răspundul publicat pe aceeași pagină.

Poziția Patriarhiei Române

Partiarhia Româna a fost contactată de către Adevărul, pentru a oferi o opinie în acest caz. Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române susține că: 

"Orice reclamaţie verificabilă şi dovedită în conţinut trebuie să aibă ca efect declanşarea unei anchete din partea instituţiei vizate, în acest caz concret Arhiepiscopia Sucevei. Vă rog, aşadar să vă adresaţi celor ce pot oferi un răspuns la capătul unei investigaţii justificate de probe indubitabile, nu de simple alegaţii. În măsura în care este justificată, această investigaţie este o datorie", a spus el, pentru Adevărul.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un bărbat a murit, după ce s-a înfipt cu mașina în parapet