Antena 3 CNN International News Soţia ambasadorului Belgiei în Coreea de Sud a invocat imunitatea diplomatică, după ce a pălmuit o vânzătoare

Soţia ambasadorului Belgiei în Coreea de Sud a invocat imunitatea diplomatică, după ce a pălmuit o vânzătoare

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 11:24 18 Mai 2021 Modificat la 11:24 18 Mai 2021

În luna aprilie, soția diplomatului a probat două articole într-un magazin de haine din Seul, după care a plecat. Un angajat a fugit imediat după ea, pentru a o întreba despre un articol vestimentar pe care îl purta, fapt care se presupune că ar fi dat naștere altercației.

Filmările video arată femeia trăgând de brațul unui angajat și plesnindu-l peste față.

Răspândite de mass-media sud-coreeană și devenite virale pe internet, imaginile au stârnit o furie imensă în Coreea de Sud, o țară o în care b unul simţ se află la cotele cele mai înalte.

Pus în fața acestei situații, ambasadorul Lescouhier a reacționat, afirmând într-un comunicat de presă că „regretă sincer incidentul în care a fost implicată soţia sa”.

Lescouhier a ținut să „prezinte scuze şi în numele ei” pentru cele întâmplate. „Indiferent de circumstanţe, modul în care a reacţionat este inacceptabil”, a recunoscut ambasadorul.

Numai că scandalul diplomatic a luat altă întorsătură.

Xiang Xueqiu a invocat imunitatea diplomatică pentru a evita acuzațiile de agresiune, potrivit CNN.

Poliția a interogat-o pe doamna Xiang pe 6 mai. Ea fusese internată anterior după ce a suferit un accident vascular cerebral, potrivit ambasadei Belgiei.

Soțiile ambasadorilor se bucură de imunitate diplomatică, dar ambasada Belgiei a declarat că în acest caz va coopera cu poliția.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole