Antena 3 CNN Politică Soţul Dianei Şoşoacă, prima reacţie după ce a fost demis din partid: "Este o glumă şi o răutate din partea ei"

Soţul Dianei Şoşoacă, prima reacţie după ce a fost demis din partid: "Este o glumă şi o răutate din partea ei"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:46 19 Feb 2024 Modificat la 00:15 20 Feb 2024

Diana Şoşoacă s-a supărat pe soț şi l-a suspendat din funcția de prim-vicepreședinte pe care Silvestru Şoşoacă o ocupa în partid. Mai mult, președinta SOS România nici nu l-a anunţat, iar acesta a aflat din presă.

În continuare, senatoarea amenință că îşi va exclude soțul de tot din partidul SOS România. Demersul este motivat de aceasta ca fiind, de fapt, o tentativă de salvare a sufletului şi a familiei sale. 

 "Pentru a putea să-mi salvez familia a trebuit să iau cea mai cruntă decizie. Pentru a putea salva sufletul unui om şi viaţa lui şi pentru a-l scoate din ghearele serviciilor care l-au înconjurat a trebuit să-l suspend din funcția de prim-vicepreședinte, astfel încât semnătura lui să nu mai conteze", a spus senatoarea Diana Șoșoacă.

Soţul Dianei Şoşoacă, prima reacţie după ce a fost suspendat din partid

Întrebat cum vede acest demers şi de ce s-a ajuns aici, Silvestru Șoșoacă, soţul senatoarei Diana Şoşoacă a spus: 

"Nu este un act de scandal. E un act de normalitate într-o construcție care se numește partid şi e şi democratică. Cea mai democratică din România, că nici ăia care dorm în același pat nu sunt de aceeași părere. Se mai ciondănesc.

Soția mea știe bine că nu m-au acaparat pe mine și dacă ar fi, nu mă pot acapara. Am spart mossadul, am spart nu știu câte grupări ale SRI-ului infiltrate pe lângă noi și sunt supărat pe ea că nu vrea să arunce și ultimele rămășițe ale lor. Asta e discuția de fapt dintre noi.

Să-i mai păstrăm să-i dezinformăm şi eu zic că n-am timp să mai pună ăștia frână, că a început anul electoral", a spus soţul Dianei Şoşoacă la Antena 3 CNN.

Silvestru Şoşoacă: "Este o glumă şi o răutate din partea ei"

Întrebat despre acuzaţiile de abuz din partid, acesta a spus că:

"Nu știu cât de acuză este, eu am spus lucrurilor cum le-am crezut eu pe nume. Așa am crezut că trebuie să spun. Sunt lucruri pe care le aruncăm când ne enervăm unii pe alții. De ce să divorțăm? Adică nu putem avea niște divergențe peste care să nu trecem?

Vedeţi articolul 16, alineatul 2, că e o glumă. Efectiv este o glumă, tot o răutate din partea ei cum a fost și era de data trecută, acum un an de zile din partea mea.

Nu, nu e o ceartă. Credeți că oamenii inteligenți nu pot să discute pe bază de idei fără să fie într-o contradicție și fizică, sau verbală?Nu poate să mă suspende din partid. E o glumă proastă. Ea este o juristă eminentă, ştie perfect ce face. 

Suntem înconjurați de toate lichilele serviciilor secrete, pătrunși până în inima SOS-ului. Și eu am vrut să mă scutur de toți pur și simplu în acea secundă, pentru că era an electoral și ea a zis să-i mai păstrăm, să-i dezinformăm. Așa se face în mod normal. Cum spunea ea, dar eu am zis că e an electoral, ăștia ne tot bagă frâne în judeţe.

Nu suntem deloc adversari. A fost o idee pe care am dezbătut-o şi se va ajunge undeva la un consens. Este cu va urma. Fiţi cu ochii pe noi, este cu va urma", a spus soţul Dianei Şoşoacă după ce a fost exclus de senatoare de la conducerea partidului SOS România.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole