Antena 3 CNN Actualitate Locale Deznodământ neașteptat, după ce soțul unei polițiste din Argeș a anunțat la 112 că femeia s-a închis în birou cu un alt bărbat, iar mascații au spart ușa

Deznodământ neașteptat, după ce soțul unei polițiste din Argeș a anunțat la 112 că femeia s-a închis în birou cu un alt bărbat, iar mascații au spart ușa

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:14 24 Apr 2023 Modificat la 08:16 24 Apr 2023

Autoritățile din județul Argeș au declanșat o anchetă internă, după ce bărbatul a sunat la numărul unic de urgență pentru a sesiza că soția lui s-a închis și face amor cu un alt bărbat chiar în biroul postului de poliție din Schitu Golești.

"La fata locului s-au deplasat ofițeri cu funcții de conducere. Din verificări, s-a stabilit că cei doi lucrau între orele 14 și 22, iar după program s-au închis in postul de poliție și nu au vrut să deschidă.

A fost solicitată o echipa care a forțat ușa. Cei doi au spus ca s-au panicat și s-au închis în interior. IPJ Argeș a dispus efectuarea de verificări", a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al poliției din județ.

Potrivit presei locale, incidentul petrecut în noaptea de joi, în localitatea argeșeană Schitu Golești, îi are drept protagonist pe șeful de post din localitate și pe polițista care s-ar fi întors, recent, din concediul de maternitate.

Citește și: Imagini incredibile în Dej! O femeie a fost internată la Psihiatrie, după ce și-a terorizat vecinii de bloc

Nu este clar de cât timp femeia era implicată în relația amoroasă cu șeful de post.

Soțul ei bănuia, însă, ceva, motiv pentru care a urmărit-o până la serviciu și a constatat că femeia își trăiește povestea de iubire extraconjugală chiar în sediul postului de poliție.

Amorezii încuiați pe dinăuntru n-au deschis nici când au venit șefii poliției din județ

Soțul înșelat ar fi încercat să intre peste cei doi, dar nu a reușit, ușa fiind încuiată.

Prin urmare, a sunat la 112 în jurul orei 22:30. Inițial, la fața locului au ajuns polițiștii municipiului Câmpulung, apoi șeful secției de Poliție Rurală Schitu Golești, însă amorezii au refuzat să deschidă ușa.

Ulterior, a venit chiar și adjunctul IPJ, Florin Mocanu, dar intrarea în clădire a rămas închisă în continuare.

În cele din urmă, au fost chemați mascații, care au forțat ușa.

Surprinși la fața locului, cei doi și-au motivat comportamentul spunând că s-au panicat, motiv pentru care s-au încuiat în secția de poliție. Ei vor suferi consecințele anchetei disciplinare, notează presa locală.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole