Antena 3 CNN Externe Ajutoarele medicale care trebuiau să ajungă în Afganistan, nu pot intra în țară din cauza haosului de pe aeroportul din Kabul

Ajutoarele medicale care trebuiau să ajungă în Afganistan, nu pot intra în țară din cauza haosului de pe aeroportul din Kabul

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 16:54 23 Aug 2021 Modificat la 16:54 23 Aug 2021

gențiile care oferă asistență au transmis că este esențial ca aprovizionarea cu medicamente și alimente să ajungă la aproximativ 300.000 de persoane strămutate în Afganistan în ultimele două luni, pe fondul progreselor făcute de insurgenții islamici talibani care au culminat cu capturarea capitalei Kabul pe 15 august.

Aproape 18.5 milioane de oameni - jumătate din populație - se bazează pe ajutoarele umanitare, și se așteaptă ca nevoile să crească din cauza secetei. 

închiderea aeroportului din Kabul pentru zborurile comerciale a oprit livrările, a declarat directorul regional de urgență al OMS, dr. Richard Brennan, pentru Reuters.

”Cu ochii întregii lumi ațintiți asupra evacuărilor, și asupra avioanelor care părăsesc țara, noi trebuie să le ducem provizii acelora care au rămas în urmă”, a mai spus el. 

OMS solicită ca avioanele goale să fie redirecționate spre depozitul său din Dubai, Emiratele Arabe Unite, pentru a prelua ajutoarele medicale pe drumul lor pentru a ridica persoanele care fug din Afganistan.

OMS urmărește, de asemenea, crearea unui „pod aerian umanitar” pentru a trimite provizii, a adăugat Brennan.

SUA folosește liniile aeriene comerciale doar pentru evacuare. Ni s-a spus să căutăm alte opțiuni, cum ar fi aeroporturile Kandahar, Jalalabad și Bagram. Încă nu avem avioane care să zboare aici”, a continua el. 

Directorul executiv al agenției ONU pentru copii, UNICEF, Henrietta Fore, a declarat luni că aproximativ 10 milioane de copii din Afganistan au nevoie de asistență umanitară și că se așteaptă ca condițiile să se deterioreze în continuare.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole