Antena 3 CNN Life Sănătate Sorina Pintea: Medicii nu sunt pregătiţi suficient. Examenul de rezidenţiat trebuie să fie mai exigent

Sorina Pintea: Medicii nu sunt pregătiţi suficient. Examenul de rezidenţiat trebuie să fie mai exigent

<1 minut de citit Publicat la 15:48 11 Oct 2018 Modificat la 15:48 11 Oct 2018

Medicii nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie, anunţă ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, precizând că a sugerat reprezentanţilor universităţilor de medicină ca examenul de rezidenţiat să fie mai serios.

„Din păcate, în România nu sunt pregătiţi suficient în sistemul de educaţie (n.r. - medicii). Practic, aparatura a luat-o puţin înaintea pregătirii resursei umane”, a spus, joi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

De asemenea, Pintea a mai precizat că a discutat cu reprezentanţii universităţilor pentru a face examenul de rezidenţiat mai “serios”.

„Sunt mai multe locuri scoase la rezidenţiat. Universităţile sunt mulţumite de locurile pe care noi le-am scos în acest an. Pentru locurile rămase neocupate se va organiza a doua sesiune de rezidenţiat. Am avut o discuţie cu conducerile universităţilor publice din România. Concluzia noastră a fost că avem nevoie de rezidenţi buni, de medici buni. Prin urmare, am sugerat ca examenul să fie unul foarte serios, să testeze cu adevărat cunoştinţele studenţilor”, a mai adăugat Sorina Pintea.

Sursă: Mediafax
Etichete: Sorina Pintea medici
Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole