Antena 3 CNN Actualitate Sorin Ovidiu Vîntu aruncă în aer scena politică românească. Cine sunt cei patru lideri politici cu care are înregistrări compromițătoare

Sorin Ovidiu Vîntu aruncă în aer scena politică românească. Cine sunt cei patru lideri politici cu care are înregistrări compromițătoare

1 minut de citit Publicat la 16:39 30 Iul 2016 Modificat la 16:39 30 Iul 2016

Sorin Ovidiu Vântu dinamitează scena politică din România. După arestarea sa, multe voci susţin că acel denunţ privind mita de 1.000.000 de euro din dosarul în care este implicat şi viceguvernatorul Bogdan Olteanu, este doar începutul, pentru că SOV are şi înregistrări cu oameni politici importanţi, înregistrări care au fost ţinute în afara ţării şi care vor fi aduse pentru a fi date procurorilor.

Se spune patru nume, patru lideri politici din România în aceste înregistrări: doi de la PNL şi doi de la PSD.

Reporterul Antena 3 Ana Maria Roman a urmărit toate dosarele în care Sorin Ovidiu Vântu a fost implicat şi ne oferă mai multe amănunte:

Ioana Maria Vlas a comentat, în emisiunea Ediție de weekend, informația privind înregistrările comprimițătoare.

''Nu mă mir deloc pentru că domnul Vântu era un tip care știa ce vrea și își urmărea cu scopurile cu foarte mare obstinație. Scopurile dumnealui erau de a face bani, după cum bine a recunoscut, iar mijloacele nu au contat. Era machiavelic domnul Vântu și foarte deștept. Așa că nu mă mir că a avut aceste porniri și nu mă mir că a făcut și înregistrări, dacă a făcut,pentru că avea foarte mulți oameni în jurul lui care era de meserie'', a spus Vlas.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole