Deși suntem în secolul vitezei, țara noastră parcă bate pasul pe loc la capitolul infrastructură. Doar în primele 6 luni ale acestui an s-au produs peste 2.000 de accidente rutiere, iar peste 700 de oameni și-au găsit sfârșitul.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, în această seară, în emisiunea "În fața națiunii", de la Antena 3, ce soluții are statul după acest bilanț cutremurător.
Sorin Grindeanu: ”Statul a rămas dator cetățeanului român”
"Cauzele sunt multiple. Una din acest dintre aceste cauze e dată de lipsa unei infrastructuri. Eu am mai spus, chiar la dumneavoastră în emisiune, undeva la începutul anului, că indiferent de guvernare și indiferent de cine a fost ministru al transporturilor, nici n-are importanță, statul român a rămas dator cetățeanului român din punctul de vedere al dezvoltării infrastructurii din România.
Acum ne aflăm într-o situație, să spunem, în care foarte multe proiecte demarează, sunt finanțate, există finanțare europeană, nu că asta n-ar fi existat și în trecut, și că n-am știut cum să cheltuim și am tot fazat diverse proiecte, dar acum iată că sunt primele semne și dacă îmi permiteți, o să vi le spun, primele semne, spun eu, încurajatoare.
În primul rând, ar fi pentru prima dată când România și-ar termina banii europeni pe fostul exercițiu bugetar 2014-2021 și am termina înainte de sfârșitul anului viitor când este deadline-ul, termenul limită, am termina undeva în mai-iunie, pe transporturi, acești bani. Tocmai de aceea noi am făcut o cerere de a se suplimenta pe ultimele luni sumele alocate din ceea ce nu cheltuie alte domenii din România.
Și tocmai de aceea am făcut această cerere undeva în jur de jumătate, încă jumătate miliard de euro, ca să putem să avem capacitatea să îi cheltuim până la sfârșitul anului viitor. Răspunsul este mai mult ca sigur pozitiv", a declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu anunță lansarea în licitație a contractelor pentru construcția celor trei loturi ale Autostrăzii Bacău-Pașcani, în lungime de 77,39 kilometri, şi o valoare totală de 5,858 de miliarde de lei (fără TVA).
Ei sunt cei care au murit pe ”Drumul morții”! Ce a postat femeia pe Facebook cu doar câteva ore înainte
Antena 3 a prezentat povestea familiei care a pierit în această dimineață pe o șosea din Teleorman. Părinții şi cei trei copii tocmai se întorceau din Franța, unde trăiau de mai mulți ani.
Veneau în țară în concediu, ca să renoveze casa pe care o aveau în Zimnicea. Ultima postare de pe Facebook a femeii a fost cu doar câteva ore înainte de tragicul accident: imaginile arată familia fericită, în timpul unei plimbări cu barca.
Sfâșietor este și că, în urmă cu doar câteva zile, femeia postase un mesaj pe rețeaua de socializare, în care plângea moartea mamei sale.
"Ziua in care îți pierzi mama este ziua in care realizezi ca ai pierdut jumătate din tine. Prețuiți-le cat le mai aveți", scria femeia în urmă cu câteva zile.
Acum, din toată familia, a mai rămas doar o fată, majoră, care locuiește în Franța.
Imaginile de la locul accidentului din Teleorman sunt înfiorătoare. Din toți cei cinci oameni, niciunul nu purta centura de siguranță.
Mama, tatăl și cei trei copilași au fost sfârtecați în câteva secunde pe "Drumul Morții", E70, care leagă Alexandria de București, între Vitănești și Vaceni, după ce mașina în care se aflau și care a intrat pe contrasens a fost nimicita de un TIR. Niciunul nu ar fi purtat centura, nici măcar băiețelul de 4 ani care s-ar fi aflat în scaunul special din mașină.
Șoferul mastodontului, care a ajuns răsturnat pe câmp, în stare de șoc, declară ca tatăl ar fi încercat să intre în depășire și i-a intrat brusc în față, însă nu este exclusa nici oboseala la volan, care ar fi făcut ca șoferul sa adoarmă, având în vedere ora la care s-a produs tragedia: un pic înainte de 4 dimineața.
Ultima postare de pe Facebook a femeii a fost o plimbare cu bărcuța la Zimnicea, cu doar câteva ore înainte să piară.