Antena 3 CNN Economic Transporturi Sorin Grindeanu: "A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului trei al Inelului de Centură al Capitalei"

Sorin Grindeanu: "A fost semnat contractul pentru proiectarea și execuția lotului trei al Inelului de Centură al Capitalei"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:44 16 Mar 2023 Modificat la 12:47 16 Mar 2023

Contractul pentru proiectarea și amenajarea noului sector de autostradă a fost semnat joi, iar valoarea lucrărilor ajunge la aproape  400 de milioane de lei, fără TVA, anunță ministrul Transporturilor.

"A fost semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția lotului 3 al Inelului de Centură al Capitalei (A0 Nord).

Acest sector de autostradă, în lungime de 8,6 km, va asigura inclusiv legătura între DN2 (Afumați) și DN3 (Cernica)", a transmis Sorin Grindeanu.

De asemenea, ministrul a precizat că vor fi construite, pe traseul lotului trei al autostradei, șapte poduri și pasaje, dar și un nod rutier, care va face legătura cu DN2, sursa de finanțare pentru acest proiect fiind asigurată prin Programul Transport.

Citește și: Sorin Grindeanu: "Încep procedurile pentru cel mai mare contract de infrastructură feroviară"

"Constructorul chinez are la dispoziție 30 de luni (12 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor) și 397,9 milioane de lei (fără TVA) pentru construcția acestui lot al A0 Nord.

Contractul semnat astăzi de CNAIR are un istoric aparte. Au fost trei decizii ale instanței și șase ale CNSC prin care s-a dispus reevaluarea ofertelor după desemnarea de către CNAIR a câștigătorului acestui contract în anul 2020.

Aceste decizii au impuns soluția semnării. Interesul public prevalează și vreau să circulăm pe A0 la cele mai înalte standarde", a mai adăugat ministrul.

Etichete: Sorin Grindeanu
Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole