Antena 3 CNN Conținut plătit Ministrul Transporturilor va monitoriza zilnic lucrările de pe Valea Oltului

Ministrul Transporturilor va monitoriza zilnic lucrările de pe Valea Oltului

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:20 10 Iul 2024 Modificat la 13:20 10 Iul 2024

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, acordă o atenție sporită proiectelor de infrastructură, iar în acest moment, cel mai important proiect în reprezintă lucrările de pe Valea Oltului, cu termen de finalizare la 9 august. În acest sens, ministrul primește informări din oră în oră cu privire la stadiul lucrărilor, astfel încât să se asigure că lucrările sunt în grafic.

Un mod similar de lucru l-a avut si fostul președinte, Traian Băsescu, pentru podul de la Mărăcineni, terminat în timp record.

„Știţi că am fost acolo, voi fi şi voi monitoriza zilnic. Din oră în oră am primit monitorizarea de pe teren”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3 CNN.

Au trecut deja două zile de când DN7 a fost închis pentru defrișarea a 20.000 de copaci pentru a pregăti terenul pentru autostrada A1 Sibiu-Pitești.

„În două zile, echipele care se ocupă de  defrișare au tăiat peste 1.300 de arbori și au avansat cu drumurile tehnologice care permit accesul la zonele înalte ale versantului. Pe măsură ce accesul la zonele de lucru va fi mai facil, viteza lucrărilor de defrișare va crește”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook. 

Șase șantiere vizitate într-o singură zi 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost frecvent văzut în vizite neanunțate pe diverse șantiere de autostrăzi, căi ferate și alte proiecte majore.

„Într-o zi, în vreo 13 ore am fost pe vreo șase șantiere. Am fost prima dată în jurul Brașovului între Cața și Apața, apoi la Chețani în Mureș. După aceea două șantiere pe Autostrada Transilvania în Cluj de la Nădășelu până la Poarta Sălajului, apoi de la Nușfalău la Suplacu de Barcău și apoi la Simeria”, a spus Grindeanu, la un post de televiziune. 

Modelul Băsescu - vizitele dese, cheia finalizării record a proiectelor

O astfel e abordare a fost folosită și de fostul președinte Traian Băsescu în urmă cu aproape 20 de ani, când a avut zeci de vizite la podul de la Mărăcineni pentru a se asigura că lucrările sunt în grafic. În 2005, acest pod important de peste râul Buzău a fost grav afectat de inundații, blocând o arteră crucială de transport între Muntenia și Moldova. 

Datorită acestor vizite, Podul de la Mărăcineni a fost reparat într-un timp record, redeschiderea sa fiind vitală pentru reluarea traficului și pentru economia regională.

Prin frecventele sale vizite pe șantiere și monitorizarea zilnică a proiectelor de infrastructură, Grindeanu urmărește să obțină rezultate similare. El își propune să asigure un progres constant al lucrărilor și să evite întârzierile care au afectat adesea marile proiecte de infrastructură din România.

Ca și în cazul lui Băsescu, vizitele lui Grindeanu au rolul de a încuraja echipele de lucru să fie mai responsabile și să își îndeplinească sarcinile cu seriozitate. De asemenea, ele contribuie la creșterea transparenței și la informarea publicului, aspecte esențiale pentru câștigarea încrederii cetățenilor în gestionarea proiectelor publice.

Autostrada Sibiu-Pitești, prima autostradă care traversează Carpații

Autostrada Sibiu-Pitești, parte esențială a Coridorului IV Pan-European, reprezintă un proiect de infrastructură vital pentru România, având implicații economice, sociale și strategice profunde.

Această autostradă nu doar că va conecta regiunile istorice ale Transilvaniei și Munteniei, dar va juca și un rol crucial în integrarea României în rețelele de transport europene. Reducerea timpului de călătorie și a costurilor de transport va face regiunile mai atractive pentru investitori, contribuind la creșterea economică.

Industria auto, un sector vital pentru economia românească, va beneficia enorm de pe urma acestei infrastructuri. Fabricile de automobile și componente din Pitești, Mioveni, și din vestul țării, vor avea acces mai rapid și mai eficient la piețele internaționale, ceea ce va crește competitivitatea producției locale.
 

Citește mai multe din Conținut plătit
» Citește mai multe din Conținut plătit
TOP articole