Antena 3 CNN Actualitate Sorin Grindeanu: ”E important ca PSD să rămână la guvernare”

Sorin Grindeanu: ”E important ca PSD să rămână la guvernare”

1 minut de citit Publicat la 15:28 17 Iun 2017 Modificat la 15:28 17 Iun 2017

Sorin Grindeanu a ținut o conferință de presă în fața filialei din Timișoara.

”Am ținut mult să vin acasă, în Timișoara, să mă consult cu colegii mei dacă deciziile pe care le-am luat sunt în concordanță cu ceea ce înseamnă respectarea statutului, a Statului de drept în România și a democrației”, a declarat Sorin Grindeanu.

Premierul a afirmat că întâlnirea de astăzi a fost una emoționantă, iar faptul că de la o întâlnire cu membrii Comitetul executiv Județean al partidului de 120 de oameni, s-a ajuns la sute de oameni din toată regiunea a fost măgulitor.

”Am vrut să văd dacă mai există oameni cărora să nu le fie frică. Am văzut reacția oamenilor care au fost prezenți aici. Am vrut să mai transmit lui Liviu Dragnea să realizeze în ce situație a dus acest partid. Să își asume această decizie și să fie bărbat.”, a mai adăugat acesta.

”Eu nu mă agăț de acest scaun. Pentru mine și colegii mei este important un singur lucru: PSD să rămână la guvernare, iar acest lucru Liviu Dragnea nu l-a garantat, iar consultarea în partid să se facă în Congres. Liviu Dragnea să fie un adevărat bărbat politic și să demisioneze, iar acest lucru îl voi face și eu. Aceasta este dorința mea și a colegilor mei”, a conchis Grindeanu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole