Premierul Sorin Grindeanu a declarat, vineri, la Timişoara, că noua lege a salarizării, care ar putea intra în vigoare de la 1 iulie, este foarte importantă, întrucât face ordine într-un sistem care nu este foarte bine calibrat şi care va motiva mai mult angajaţii din administraţie să fie mai performanţi.
„Este foarte important, pentru că reaşează şi face ordine (nou alege a salarizării unitare, n.r.) într-un sistem care în acest moment nu este foarte bine calibrat, unde există situaţii cel puţin ciudate, unde volumul muncii nu este foarte bine corelat cu salariul pe care fiecare persoană din administraţie îl are. Trebuie să refacem această piramidă pe principii corecte, transparente şi care să mulţumească, dar să şi dinamizeze munca în administraţia publică locală. Nu doar mulţumirea şi nivelul de salarizare trebuie să fie, ci şi ţinta pe care fiecare persoană care lucrează în administraţie trebuie să şi-o pună, de a deveni mai bun, devenind mai bun va munci mai bine”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Premierul a subliniat că proiectul de lege este foarte bun, urmând să fie discutat în următoarele săptămâni în Parlament, astfel încât de la 1 iulie această lege să intre în vigoare.