Antena 3 CNN Economic Sorin Grindeanu: Creşterea economică de 5,7% - o confirmare a faptului că măsurile luate de Guvern sunt corecte

Sorin Grindeanu: Creşterea economică de 5,7% - o confirmare a faptului că măsurile luate de Guvern sunt corecte

1 minut de citit Publicat la 16:00 16 Mai 2017 Modificat la 16:00 16 Mai 2017

Creşterea economică de 5,7% înregistrată în primul trimestru al anului 2017, comparativ cu primul trimestru din 2016, este o confirmare a faptului că măsurile luate de Guvern sunt cele corecte, afirmă premierul Sorin Grindeanu. 

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, această creştere economică depăşeşte aşteptările analiştilor şi ale organismelor internaţionale - FMI, BM, CE. 

"România a înregistrat astfel, în primul trimestru al acestui an, cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, potrivit datelor publicate astăzi de Eurostat", se arată în comunicat. 

Potrivit sursei citate, Guvernul va continua să susţină tendinţa de creştere economică prin stimularea investiţiilor publice, accelerarea atragerii de fonduri europene şi îmbunătăţirea colectării şi reducerii evaziunii fiscale. 

Creşterea economică este şi rezultatul încrederii mediului de afaceri în măsurile economice anunţate de Guvern pentru perioada următoare - între care Legea prevenţiei, înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii -, dovedită inclusiv prin indicatorii de încredere calculaţi de Comisia Europeană, se menţionează în comunicat. 

"Pentru 2017, ne-am propus să atragem fonduri europene consistente în economia românească, respectiv 5,2 miliarde euro. Totodată, monitorizez personal, prin întâlniri de lucru săptămânale, îmbunătăţirea colectării şi combaterea evaziunii fiscale. Sunt pârghii prin care susţinem ritmul de creştere economică, astfel încât evoluţia economiei să fie resimţită în viaţa de zi cu zi a românilor", afirmă Grindeanu. 

Conform Guvernului, rata creşterii economice de 5,7%, mai mare decât cifra estimată pentru întreg anul 2017, respectiv 5,2%, a fost anticipată de alte evoluţii din economie. 

Astfel, exporturile au ajuns la un maxim istoric record în martie 2017, respectiv 5,7 miliarde euro, iar în primele 4 luni ale anului s-au creat peste 100.000 de noi locuri de muncă stabile. 

"Producţia industrială are rate de creştere ridicate - o evoluţie pozitivă are industria prelucrătoare/industrii medium şi high tech", se mai arată în comunicat, precizându-se, totodată, că rata şomajului se află "la un minim istoric de după 1989". 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole