Antena 3 CNN Politică Sorin Grindeanu: ”A fost avizată achiziția a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs”

Sorin Grindeanu: ”A fost avizată achiziția a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs”

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 14:45 10 Iun 2022 Modificat la 14:45 10 Iun 2022

”A fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor achiziția a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs!

Licitația va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin PNRR, la o valoare estimată de 180 milioane euro, la care care se adăuga costurile întreținerii și reparațiilor de aproximativ 270 milioane euro (sumă asigurată de operatorii feroviari în cadrul implementării contractelor de servicii publice).

Investiția are mai multe obiective:

  • Îmbunătățirea ofertei de transport prin creșterea numărului de trenuri pe rută și pe zi, corelat cu introducerea unei frecvențe predictibile
  • Asigurarea unor legături directe și rapide între marile orașe ale României
  • Punerea în valoare a investițiilor de modernizare derulate pe întreaga rețea feroviară TEN-T de pe teritoriul României
  • Susținerea programului de trecere la sistemul de comandă – control al trenurilor bazate pe standardul european ERTMS / ETCS
  • Asigurarea unor servicii de transport feroviar de călători care să respecte Standardele Tehnice de Interoperabilitate.
  • Înlocuirea tracțiunii diesel cu una electrică.

Traseeele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt:

  • Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova - Calafat
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
  • Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Iași – Bacău - Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Suceava – Bacău - Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași

Serviciile vor fi oferite, inițial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulație a trenurilor.

Însă acestea vor fi extinse odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor pentru asigurarea tracțiunii electrice (Cluj Napoca – Oradea, București – Giurgiu, Constanța – Mangalia).

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească noile trenuri achiziționate sunt:

- să circule cu o viteză maximă de 200 km/h,

- să aibă o capacitate minimă de 160 locuri pe scaune (clasa întâi și clasa a doua),

- să asigure confortul pentru deplasări de lung parcurs (7 - 10 h /direcție).

Mentenanța va fi asigurată de furnizor pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de extindere la 30 de ani”, a anunțat Sorin Grindeanu într-o postare pe Facebook.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole