”Avem ca obiectiv și un curriculum elaborat pentru toate nivelurile de educație preșcolară. Viziunea de ansambu: e nevoie de coerență și echilibru, pe de o parte între nevoia de schimbare, pe care o reclamă toată lumea, și nevoia de predictibilitate. E nevoie de coerență și echilibru între echitate și performanță. Este nevoie de coerență și echilibru între între politici naționale unitare și nevoia de descentralizare. E nevoie de coerență și echilibru între ținte, care pleacă de la educația preșcolară, până la sistemul de învățământ universitar. Toate acestea trebuie să fie privite într-un ansamblu, de asta spun că e nevoie de coerență.
E nevoie de coerență între resurse, resurse din bugetul național, resurse din fonduri europene clasice șiresursele unice prin PNRR, unde aveam doar sub ”România Educată” 3,6 miliarde de euro. E nevoie de coerență între rolul fiecărui minister, pentru că nu e doar Ministerul Educației. (...) E nevoie de coerență între țintele asumate la nivel național și țintele asumate de România la nivel european. E nevoie de coerență pe toate aceste planuri
(...) E o provocare imensă și e nevoie de timp pentru că în Educație nu vom vedea niciodată rezultate pe termen scurt”, a declarat Ministrul Educației la Antena 3.
Schimbările la nivelul claselor I-IV
Sorin Cîmpeanu a vorbit apoi despre schimbările care vor avea loc prin programul ”România Educată” la nivelul claselor I-IV, care implică evaluarea elevilor prin calificative, evaluări anuale axate pe competențe cheie și raportul unui consilier școlar asupra fiecărui elev.
”Partea de consiliere școlară aș pune-o în același context în care vizăm o reorganizare. Inspectoratele școlare județene ar putea fi centre județene de învățământ preuniversitar pentru aceleași atribuții, mai puțin inspecția școlară. (...) Consilierii școlari să meargă în școală pentru că nu poți face consiliere adevărată dacă nu mergi în școală, să stai acolo, să cunoști toți elevii, profesorii cu problemele lor, să cunoști mediul de învățare, dacă se poate să cunoști și părinții”, a mai spus Cîmpeanu.
Schimbările la nivelul claselor V-VIII
”Competența este un cuvânt cheie. Competență și nu cunoștințe. Cunoștințe putem asimila, acumula de pe internet. (...) A mai apărut consilierea cu ambele componente: asistență psiho-pedagogică și orientare școlară”, a spus ministrul.
Sorin Cîmpeanu a explicat apoi cum vor fi identificate aceste competențe ale elevului.
”Profesorul este cel care are rolul determinant. Elevul trebuie să rămână elementul central, dar profesorul are un rol determinant. Atunci când profesorul înțelege importanța unei predări diferită de ceea ce știe și de ceea ce a făcut până acum, care să fie axată pe competențe, să predea altfel decât a învățat acum 10-20-30 de ani, abia în acel moment când se va concentra în a-i preda elevului pe bază de competențe, atunci la evaluările naționale și internaționale, a se vedea PISA, acolo unde se evaluează acele competențe de care au nevoie tinerii pe piața muncii pentru a avea o dezvoltare personală și profesională corespunzătoare așteptărilor lor și așteptărilor societății, abia atunci sistemul de educație va avea cu adevărat succes”, a spus ministrul Educației.
Întrebat în cât timp poate fi format un profesor pentru această metodă nouă de predare, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ”Primele rezultate cu adevărat de esență vor putea fi văzute în anul 2030. Până atunci e nevoie să vedem an de an și semestrial rezultate”.